Ungaria – Legea pentru avertizorii de integritate: Cinci grupuri europarlamentare solicită un răspuns ferm din partea CE

Majoritatea grupurilor politice din Parlamentul European i-au cerut Comisiei Europene ''să utilizeze toate instrumentele'' avute la dispoziţie pentru a soluţiona problema legii ungare privind avertizorii de integritate, act normativ ce le permite cetăţenilor să-i denunţe anonim pe cei care "pun la îndoială" concepţia despre căsătorie, familie şi gen, transmite luni DPA.
AGERPRES - lun, 24 apr. 2023, 09:17
Ungaria - Legea pentru avertizorii de integritate: Cinci grupuri europarlamentare solicită un răspuns ferm din partea CE

Într-o scrisoare comună, consultată de agenţia de presă germană, liderii grupurilor PPE, S&D, Renew Europe, Verzilor şi Stângii i-au solicitat şefei executivului comunitar, Ursula von der Leyen, să dea un răspuns ferm autorităţilor ungare cu privire la această chestiune, scrie Agerpres.

În mod suprinzător, legea a fost blocată vineri de preşedinta Ungariei, Katalin Novak, o confidentă a premierului Viktor Orban.

Noua lege conţine un amendament, la o lege din 2014, care extinde lista domeniilor pentru care cetăţenii pot raporta.

În scopul „protejării modului de viaţă maghiar”, amendamentul autorizează astfel denunţarea „oricărei puneri sub semnul întrebării a căsătoriei”, înscrisă în Constituţie din 2019 ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

De asemenea, încurajează denunţul persoanelor care neagă „dreptul copiilor la o identitate corespunzătoare sexului lor la naştere”. Legea a interzis studiile de gen, înregistrarea schimbărilor de sex la starea civilă şi adopţia de către cuplurile homosexuale.

În aceeaşi scrisoare, grupurile europarlamentare semnatare critică şi un proiect de lege ce reglementează învăţământul public. Ele susţin că, dacă va fi adoptată, această lege va ”limita drastic drepturile fundamentale” ale profesorilor, printre care autonomia profesională şi dreptul la grevă, în această privinţă fiind citat un studiu al organizaţiei neguvernamentale Comitetul Helsinki.

Te-ar mai putea interesa și
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela Frăsineanu
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela ...
România nu este afectată de deşertificare, ci fenomenul care se manifestă din ce în ce mai pregnant este aridizarea accentuată, însă vom putea vorbi peste nişte ani de deşertificare, dacă......
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
Uniunea Europeană a convenit eliminarea tarifelor de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026, a anunţat ...
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și a Străzii Ștefan cel Mare
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și ...
Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, astăzi, alături de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare ...
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
Curtea Penală Internaţională (CPI) a afirmat vineri că Ungaria nu şi-a îndeplinit obligaţia conform Statutului de ...