Ungaria lui Orban seamănă cu România lui Ceauşescu
Într-un comentariu publicat în cotidianul Le Monde, Laszlo Rajk, arhitect, opozant şi fost disident ungar, fiul unui ministru executat în 1949 după un proces stalinist, apreciază că majoritatea ungarilor ştiau ce pregătea Viktor Orban, dar vroiau o schimbare şi credeau că democraţia ungară, susţinută de Uniunea Europeană, îl va putea controla.
Rajk scrie că în ultimii ani, mai mulţi apropiaţi ai Fidesz spuneau că aşteaptă victoria partidului, pentru că în acest fel exista posibilitatea ca Orban însuşi să fie învins. În opoziţie atunci, partidul era ostaticul preşedintelui său, dar după o victorie electorală acesta nu ar mai fi putut conduce în acelaşi mod, pentru că trebuia să ţină cont de unele limite, de circumstanţe externe şi mai ales de Europa şi SUA. Chiar şi membrii societăţii care nu făceau parte din Fidesz spuneau că Ungaria are nevoie de un lider puternic.
Mulţi l-au votat pentru platforma lui populistă, crezând că nu se vior mai teme, între altele, de tinerii neonazişti. Dar după alegeri, Orban a schimbat foaia, bunele intenţii afişate dispărând una câte una.
Astfel, Orban a privat Curtea Constituţională de toate puterile prin care i-ar fi putut împiedica manevrele politice, apoi a dislocat Consiliul bugetar pentru a avea control exclusiv asupra acestuia, a restrâns libertatea presei, a decapitat justiţia şi a numit „părinţi, prieteni şi clienţi” în principalele posturi de judecători. De curând, a spus că va interzice şi avorturile.
Guvernul încearcă să mutileze independenţa Băncii Naţionale, protejată inclusiv prin tratate internaţionale, şi chiar remodelează legea electorală, care face Fidesz inamovibil, cel puţin prin mijloace democratice, scrie Le Monde.
În plus, de la 1 ianuarie Ungaria are o nouă Constituţie, care prevede că numele ţării nu mai este Republica Ungară. Primele măsuri au fost deja luate în administraţiile publice, pentru a implementa această schimbare, astfel că, de exemplu, tribunalele nu mai pronunţă deciziile în numele Republicii. „Este ca şi cum am trăi în vremea lui Ceauşescu”, este concluzia autorului articolului.