Ungaria: Negocierile cu Rusia sunt o opţiune mai bună decât sancţiunile UE

Uniunea Europeană ar trebui să înceteze să mai adopte sancţiuni împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei şi, în schimb, să facă eforturi pentru o încetare a focului şi începerea negocierilor, a declarat joi consilierul politic al premierului ungar Viktor Orban, transmite vineri Reuters.
AGERPRES - vin, 24 iun. 2022, 08:57
Ungaria: Negocierile cu Rusia sunt o opţiune mai bună decât sancţiunile UE

În marja summitului liderilor UE de la Bruxelles, Balazs Orban (fără legături de rudenie cu premierul) a susţinut că adoptarea de noi sancţiuni de către UE nu va face decât să afecteze şi mai mult blocul comunitar, în timp ce Rusia va supravieţui.

„La finalul zilei, Europa va fi de partea învinsă a acestui război din cauza problemelor economice. Recomandarea noastră ar fi să oprim procesul de sancţionare”, a declarat Balazs Orban într-un interviu acordat Reuters.

Ungaria este una dintre cele mai pro-ruse ţări din UE, foarte dependentă de gazul şi petrolul ruseşti. De asemenea, Rusia construieşte un reactor nuclear în Ungaria. Budapesta s-a opus recentului pachet de sancţiuni europene împotriva Moscovei care includea interzicerea importurilor de petrol şi a reuşit să îşi negocieze exceptarea.

„În prezent, ceea ce experimentăm este că, cu cât acceptăm mai multe sancţiuni, cu atât ne aflăm într-o stare mai proastă. Iar ruşii? Da, îi doare şi pe ei, dar supravieţuiesc. Şi, ceea ce este şi mai grav, continuă în Ucraina”, a spus Balazs Orban.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Uniunea Europeană a adoptat şase pachete de sancţiuni la adresa Rusiei. Deşi unii se îndoiesc de eficacitatea acestora, alţii susţin că sancţiunile funcţionează, dar va dura până când impactul lor deplin asupra economiei Rusiei va fi vizibil.

Consilierul premierului ungar consideră însă că UE ar trebui să îşi schimbe tactica.”Am ajuns într-un punct în care ne dăm seama că am urmat strategia timp de patru luni, avem nişte realizări, dar dacă vom continua la fel, conform unei gândiri rezonabile, va sfârşi prost pentru Europa. Deci trebuie să ne gândim la ceva. Negocieri, încetare a focului, pace. Diplomaţie. Aceasta este soluţia noastră”, a spus Balazs Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...