Ungaria nu este sigură că va aproba cererea Suediei de aderare la NATO – preşedintele parlamentului ungar
Aprobarea Ungariei a rămas blocată în parlament din iulie 2022, pe fondul îngrijorărilor legate de critici ale politicienilor suedezi cu privire la regresul democratic al Ungariei, scrie Agerpres.
„Nu este sigur că trebuie să aprobăm această cerere”, a declarat pentru HirTV preşedintele parlamentului, Laszlo Kover, din partea partidului la putere Fidesz, referindu-se la Suedia.
Comentariile sale urmează unei scrisori pe care ministrul de externe ungar i-a trimis-o săptămâna trecută omologului său suedez şi în care şi-a exprimat din nou îngrijorarea cu privire la ceea ce el a numit acuzaţii „părtinitoare şi nedrepte” ale unor politicieni suedezi împotriva guvernului ungar.
Suedia a solicitat anul trecut aderarea la NATO, ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia, iar majoritatea membrilor alianţei i-au ratificat rapid cererea.
Cu toate acestea, Turcia şi Ungaria nu au ratificat deocamdată cererea Suediei şi ambele ţări au afirmat că îşi coordonează îndeaproape poziţia în această chestiune.
Parlamentul Ungariei se va întruni din nou la sfârşitul acestei luni, dar nu este încă clar dacă o dezbatere şi un vot asupra ratificării vor fi pe ordinea de zi.