Ungaria nu îşi doreşte un nou Război Rece – Viktor Orban

Ungurii nu au niciun interes în declanşarea unui nou Război Rece, a afirmat miercuri, la Budapesta, premierul ungar Viktor Orban, citat de agenţia MTI.
Economica.net - mie, 19 nov. 2014, 12:50
Ungaria nu îşi doreşte un nou Război Rece - Viktor Orban

În calitate de ţară membră a NATO şi Uniunii Europene, Ungaria ‘va rămâne loială aliaţilor săi’, chiar dacă nu este de acord cu aceştia în legătură cu anumite măsuri, a declarat Orban în cadrul unei reuniuni a Consiliului Diasporei Ungare. ‘Ungaria ar trebui să rămână loială aliaţilor săi, dar să ia toate măsurile necesare pentru a-şi apăra interesele economice ce decurg din poziţia sa geopolitică’, a spus el.

Pe de altă parte, şeful executivului ungar a asigurat că nu va contribui la nicio politică menită să declanşeze un nou Război Rece în Europa Centrală. În opinia sa, a descrie Ungaria ca fiind prorusă este ‘un nonsens. Ungaria este proungară’, a subliniat Viktor Orban.

Protejarea intereselor şi suveranităţii Ungariei sunt principiile directoare ale activităţii guvernului, a precizat el. Asigurarea unei majorităţi parlamentare confortabile ca urmare a alegerilor din 2010 i-a permis guvernului să reformeze sistemul juridic şi să schimbe regulile jocului politic, a punctat înaltul responsabil.

Noua lege fundamentală aprobată în Ungaria este ‘singura constituţie trecută printr-un proces de screening de UE’, a afirmat Orban, descriind-o ca pe o ‘constituţie cuşer’. De asemenea, potrivit lui Viktor Orban, Ungaria a reuşit să implementeze cu succes autoguvernarea economică şi şi-a redefinit colaborarea cu UE. El a remarcat că un bun european nu este acela care ‘înghite tot’, ci cel care îşi apără interesele naţionale. Ungaria şi-a redobândit suveranitatea energetică, a conchis premierul.

Te-ar mai putea interesa și
România a produs cu 7,4% mai puțin petrol în primele trei luni ale anului
România a produs cu 7,4% mai puțin petrol în primele trei luni ale anului
România a produs, în primele trei luni din 2025, o cantitate de țiței de 631.700 tone echivalent petrol (tep), cu 50.300 tep mai mică (-7,4%) față de cea din perioada similară a anului......
Japonia opreşte importurile de carne de pasăre din Brazilia
Japonia opreşte importurile de carne de pasăre din Brazilia
Japonia a suspendat importurile de carne de pasăre din oraşul brazilian Montenegro şi de păsări vii de crescătorii ...
Un investitor mare al Lufthansa cere companiei să acționeze mai hotărât în ceea ce privește sindicatul
Un investitor mare al Lufthansa cere companiei să acționeze mai hotărât în ceea ce privește sindicatul
Conducerea Lufthansa ar trebui să adopte o atitudine mai hotărâtă în faţa opoziţiei venite din partea reprezentanţilor ...
Cum s-au mișcat tranzacțiile imobiliare în primele 4 luni
Cum s-au mișcat tranzacțiile imobiliare în primele 4 luni
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat datele despre numărul de tranzacții imobiliare ...