Ungaria nu va mai reduce, deocamdată, rata dobânzii
Deprecierea forintului a forţat Banca Ungariei să majoreze de urgenţă dobânzile la finalul lui 2022 pentru sprijinirea monedei naţionale. Anul acesta, forintul a avut cea mai slabă evoluţie în rândul monedelor din Europa Centrală, după ce s-a depreciat cu peste 4% faţă de euro, scrie Agerpres.
„Evoluţiile care au apărut de la finalul lunii septembrie justifică faptul că în acest mediu deciziile de politică monetară ar trebui să se îndrepte spre o pauză în reducerile de dobânzi. Pe de o parte, intensificarea conflictelor geopolitice a accelerat. Pe de altă parte, aşteptările privind reduceri de dobânzi în SUA sunt ridicate, ceea ce afectează apetitul pentru risc în pieţele emergente”, a declarat Virag într-un interviu acordat Reuters.
Următoarea reuniune de politică monetară a Băncii Naţionale a Ungariei va fi în 22 octombrie.
Deşi datele publicate joi au arătat că în septembrie rata anuală a inflaţiei a atins ţinta de 3% a Băncii Naţionale a Ungariei, Virag susţine că este nevoie de prudenţă.
„Majorarea preţurilor materiilor prime şi deteriorarea apetitului pentru risc în pieţele emergente vor influenţa evoluţia inflaţiei. Noi analizăm aceste evoluţii în deciziile de politică monetară”, a explicat oficialul ungar.