Ungaria – Numele următorului guvernator al Băncii Naţionale ar putea fi cunoscut în zilele următoare

26 11. 2024
ungaria banca centrala mnb_logojpg_20130923104202656_37792500

„Cred că mai avem de aşteptat doar câteva zile până când vor fi anunţate numirile”, a declarat ministrul ungar al Economiei, Marton Nagy, într-un interviu acordat luni seara postului de televiziune HirTV.

De mai multe luni, Mihaly Varga este considerat favorit pentru a-i succeda în funcţie actualului guvernator al Băncii Naţionale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, mai ales după ce premierul Viktor Orban şi-a anunţat intenţia de a combina portofoliul Economiei cu cel al Finanţelor şi a sugerat că unul dintre cei doi miniştri afectaţi de această restructurare va deveni următorul guvernator al Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), scrie Agerpres.

Varga este cel care ar urma să fie numit guvernator al Băncii Naţionale, având în vedere că actualul ministru al Economiei, Marton Nagy, este considerat un apropiat al premierului Viktor Orban iar combinarea portofoliului Finanţelor cu cel al Economiei îi va da lui Nagy oportunitatea de a atinge o serie de ţinte de creştere economică care anterior au fost ratate.

Următorul guvernator al MNB va avea o sarcină dificilă în a controla inflaţia şi a stabiliza una dintre cele mai volatile monede emergente, care în prezent se tranzacţionează la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani în raport cu euro. Sarcina guvernatorului va fi îngreunată de faptul că economia ungară este în recesiune iar Orban încearcă să o stimuleze înaintea alegerilor parlamentare din 2026.