Ungaria: Parlamentul modifică legea referitoare la Banca Naţională

Parlamentul de la Budapesta a votat marţi modificarea unei reforme controversate a Băncii Centrale Ungare, cerută de Bruxelles şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), ca o condiţie a negocierilor privind un împrumut de care Ungaria are nevoie pentru a-şi ameliora situaţia financiară, relatează AFP.
Economica.net - mie, 30 mai 2012, 08:44
Ungaria: Parlamentul modifică legea referitoare la Banca Naţională

Această versiune modificată a legii, care a fost adoptată cu 313 voturi pentru şi 36 împotrivă, nu răspunde însă tuturor obiecţiilor din partea Uniunii Europene şi FMI.

Modificările adoptate marţi anulează posibilitatea unei eventuale fuziuni a Băncii Centrale Ungare cu Organismul pentru supervizarea instituţiilor financiare, care era menită să diminueze puterea preşedintelui Bancii Centrale şi să sporească în mod corespunzător independenţa instituţiei faţă de forţele politice.

Acestea anulează totodată necesitatea informării în prealabil a Guvernului ungar cu privire la ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Monetar. Cu prilejul reuniunilor lunare, acesta ia decizii privind rata dobânzii Băncii Centrale.

În acelaşi timp, noua versiune a legii retrage dreptul Guvernului de a trimite un reprezentant care să asiste la aceste şedinţe.

În plus, aceasta face procesul de concediere a membrilor Consiliului Monetar conform cu cererea Băncii Centrale Europene.

În schimb, unele obiecţii majore din partea Băncii Centrale Europene (BCE) au rămas fără răspuns, printre care şi cea referitoare la controlul asupra rezervelor valutare ale Băncii Centrale, încredinţat Consiliului Monetar (ai cărui membri sunt în majoritate desemnaţi de Guvern – n.r.) în detrimentul preşedintelui, sau modul de numire a viitorilor membri ai Consiliului Monetar.

Potrivit lui Antal Rogan, liderul grupului parlamentar al partidului FIDESZ, al premierului, modificările votate de Parlament au fost „elaborate în funcţie de solicitările de la Bruxelles”.

Dacă vor fi cerute şi alte modificări de către Comisia Europeană, „încă mai este posibil să le introducem” până la 4 iunie, termen limită stabilit de Parlament pentru adoptarea definitivă a acestui set de modificări.

Te-ar mai putea interesa și
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut nivel fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 35.303 lei/ha, în timp......
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul ...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...