Ungaria: Parlamentul respinge amendamentul constituţional dorit de Orban pentru interzicerea redistribuirii refugiaţilor

Parlamentul ungar a respins marţi propunerea guvernului condus de premierul conservator Viktor Orban de a schimba Constituţia pentru a interzice instalarea străinilor în Ungaria fără permisiunea autorităţilor locale, relatează EFE, Reuters şi MTI.
Economica.net - mar, 08 nov. 2016, 09:38
Ungaria: Parlamentul respinge amendamentul constituţional dorit de Orban pentru interzicerea redistribuirii refugiaţilor

Guvernul nu a putut să obţină cele două treimi din voturi necesare în parlament pentru a trece acest amendament la Constituţie care ar face ilegală, în dreptul ungar, relocalizarea de refugiaţi de către UE în Ungaria.

Partidul FIDESZ al lui Orban avea nevoie de sprijinul unor parlamentari din alte formaţiuni politice pentru a putea trece amendamentul. Însă în favoarea acestei schimbări nu au votat decât 131 de aleşi, cei ai FIDESZ şi aliaţii creştin-democraţi. Majoritatea calificată necesară era 133 de voturi.

Majoritatea parlamentarilor formaţiunilor de stânga şi ai partidului de extremă-dreapta Jobbik s-au abţinut.

Favorabil de principiu acestei măsuri, Jobbik şi-a condiţionat sprijinul de eliminarea de către guvern a regimului de permise de rezidenţă acordate din 2013 investitorilor bogaţi extra-europeni, solicitare refuzată de către Orban.

Jobbik a precizat că aceste derogări reprezintă o breşă în favoarea imigraţiei, precum şi un potenţial pericol pentru securitatea statului, deoarece ‘teroriştii bogaţi’, conform acestui partid, ar putea profita.

Deşi prezenţi în parlament, deputaţii Jobbik, la fel ca cei socialişti, nu au luat parte la vot. Aleşii extremei-drepte au afişat un banner pe care era scris: ‘Trădător este cel care lasă să intre terorişti contra unor sume de bani’.

Proiectul de amendament prevedea în special ca relocalizările de refugiaţi în statele membre în cadrul sistemului de cote al UE să poată fi considerate neconstituţionale.

La începutul lunii octombrie, un referendum organizat de Orban pe acest subiect a primit o majoritate zdrobitoare de voturi favorabile, însă nu a atins cvorumul de 50% necesar pentru a avea valoare legală.

Te-ar mai putea interesa și
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela Frăsineanu
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela ...
România nu este afectată de deşertificare, ci fenomenul care se manifestă din ce în ce mai pregnant este aridizarea accentuată, însă vom putea vorbi peste nişte ani de deşertificare, dacă......
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
Uniunea Europeană a convenit eliminarea tarifelor de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026, a anunţat ...
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și a Străzii Ștefan cel Mare
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și ...
Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, astăzi, alături de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare ...
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
Curtea Penală Internaţională (CPI) a afirmat vineri că Ungaria nu şi-a îndeplinit obligaţia conform Statutului de ...