Ungaria – Premierul Orban avertizează că UE se îndreaptă către un război rece economic cu China: „Vrem să continuăm relațiile comerciale cu ambele părţi”

Premierul ungar Viktor Orban a avertizat vineri că Uniunea Europeană se îndreaptă către un "război rece economic" cu China, în condiţiile în care liderii blocului european se pregătesc pentru un vot major privind impunerea de tarife la importurile de maşini electrice produse de China, relatează Reuters.
AGERPRES - vin, 04 oct. 2024, 10:36
Ungaria - Premierul Orban avertizează că UE se îndreaptă către un război rece economic cu China:

Membrii Uniunii Europene vor vota vineri dacă vor impune tarife de până la 45% la importurile de vehicule electrice produse de China pentru următorii cinci ani, ceea ce ar putea duce la represalii din partea Beijingului, scrie Agerpres.

După ce s-a abţinut de la un prim vot neobligatoriu asupra propunerii în iulie, Germania, principalul partener comercial al Ungariei şi cea mai mare economie din UE, va vota împotriva introducerii tarifelor UE, au declarat pentru Reuters surse familiare cu acest subiect.

„Ceea ce ei ne obligă să facem acum, sau ceea ce UE vrea să facem, este un război rece economic”, a declarat Orban într-un interviu la postul de radio public, referindu-se la tarifele propuse de UE pentru China.

Orban, vârful de lance al unui demers în Europa Centrală pentru a aduce fabrici chineze pentru producţia de maşini electrice şi baterii în Ungaria, a declarat că ţara sa vrea să continue comerţul cu ambele părţi.

El a adăugat că produsele fabricate în UE vor fi din ce în ce mai greu de vândut dacă economia mondială este împărţită în două blocuri şi că nu este clar dacă Ungaria îşi poate urma cu succes strategia de „neutralitate economică”.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...