Ungaria: Principalul rival al lui Viktor Orban va înfiinţa un partid

Economica.net
10 01. 2013
zaszlofelvonas_49324000

Platforma „2014 împreună”, creată în octombrie 2012, „va deveni în mod inevitabil un partid, probabil în lunile următoare”, a declarat fostul premier tehnocrat într-un interviu acordat agenţiei de presă ungare MTI.

Partenerii urmează să ajungă la un acord până în toamnă cu privire la un program şi să stabilească o listă de candidaţi înainte de organizarea alegerilor prevăzute în aprilie 2014.

Gordon Bajnai a înfiinţat mişcarea „2014 împreună” cu două grupuri civile, iniţiativa cetăţenească MILLA (Un milion pentru libertatea presei) şi Szolidaritas. Obiectivul său este de a reuni forţele democratice de centru şi de a constitui un front unit împotriva lui Viktor Orban.

„În ultimele decenii ale istoriei Europei, puţine guverne au provocat atât de mult rău cu perspective pe termen lung unei ţări într-un timp atât de scurt ca acesta”, a apreciat Bajnai.

La începutul lui ianuarie au avut deja loc două întâlniri între reprezentanţi ai acestei mişcări, Partidul Socialist (MSZP, fost comunist) şi Coaliţia Democratică (DK) a fostului premier socialist Ferenc Gyurcsany.

Chiar dacă şi-a pierdut mult din susţinere, partidul Fidesz al lui Viktor Orban rămâne pe primul loc în intenţiile de vot. Potrivit unui sondaj realizat la sfârşitul lui noiembrie de institutul Median, 40 la sută dintre alegători ar vota pentru Fidesz, 19 la sută pentru Partidul Socialist, 16 la sută pentru „2014 împreună”. Partidul de extremă dreaptă Jobbik ar obţine 18 la sută din voturi.