Ungaria se retrage din Banca Internaţională de Investiţii, instituție cu sediul la Budapesta care are acționar majoritar Rusia, după ce SUA a inclus-o pe lista de sancțiuni
„Rechemăm persoanele pe care le-am numit în posturi în cadrul Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB) şi ne retragem din această organizaţie”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul ungar al Dezvoltării Economice. „În urma sancţiunilor, banca şi-a pierdut raţiunea de a exista”, adaugă acesta despre entitatea acuzată de spionaj de către Washington şi care în 2019 şi-a mutat sediul de la Moscova la Budapesta.
După declanşarea războiului ruso-ucrainean, Bulgaria, Republica Cehă, România şi Slovacia au ieşit din capitalul acestei bănci fondate în 1970 de URSS şi care în prezent este deţinută majoritar de statul rus, cu alte participaţii doar din partea Cubei, Mongoliei şi Vietnamului.
O nouă serie de sancţiuni anunţată miercuri de Washington, în cadrul seriei de sancţiuni legate de invazia Rusiei în Ucraina, vizează de asemenea trei executivi ai Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB), printre aceştia numărându-se şi un bancher ungur. „Executivii IIB s-au coordonat cu oficialii Federaţiei Ruse asupra afacerilor IIB chiar şi după invazia Rusiei în Ucraina”, a motivat Trezoreria SUA.
Potrivit ambasadorului SUA la Budapesta, David Pressman, aceste sancţiuni „demonstrează că Washingtonul este pregătit să acţioneze în faţa alegerii liderilor ungari care se grăbesc să-şi extindă legăturile cu Rusia, în pofida agresiunii brutale contra Ucrainei”. Declaraţia acestuia a venit după ce ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat marţi, în timpul unei vizite oficiale la Moscova, un acord al Ungariei cu compania rusă Rosatom pentru revizuirea contractului de extindere a centralei nucleare de la Paks, precum şi o înţelegere cu Gazprom asupra unei suplimentări a volumului de gaz rusesc pentru Ungaria.
Citește și: