Ungaria şi Bulgaria colaborează strâns în chestiunile legate de gaze și energie nucleară
Potrivit unui comunicat al ministerului de externe, Szijjarto a declarat că a purtat discuţii cu ministrul bulgar al energiei, Vladimir Malinov, care îl însoţeşte pe preşedintele Rumen Radev în vizita oficială la Budapesta.
Cea mai mare parte a gazelor naturale importate de Ungaria este livrată prin Bulgaria, prin intermediul gazoductului TurkStream, care pleacă din Rusia şi ajunge în Ungaria via Turcia, Bulgaria şi Serbia, a precizat Szijjarto.
Ungaria a primit anul trecut 5,6 miliarde de metri cubi de gaze prin această rută de livrare, ceea ce reprezintă aproximativ 65% din consumul anual al ţării, a precizat ministrul.
„Prin urmare, avem în mod clar un interes ca gazoductul TurkStream să rămână o rută sigură şi fiabilă pentru livrările de gaze către Ungaria”, a spus el.
„Bulgaria a garantat încă o dată că putem continua să ne bazăm pe ei şi pe abordarea lor corectă în perioada următoare şi că gazoductul TurkStream va continua să funcţioneze ca una dintre cele mai sigure şi previzibile rute din Europa”, a adăugat oficialul ungar.
Ungaria a primit peste 2,5 miliarde de metri cubi de gaz prin TurkStream până acum în acest an, iar acest volum este aşteptat să se dubleze până la sfârşitul anului, a declarat Szijjarto.
Ministrul ungar a subliniat cooperarea dintre Ungaria şi Bulgaria şi în domeniul energiei nucleare, menţionând că energia nucleară reprezintă o parte semnificativă din aprovizionarea cu energie a ambelor ţări.
„Bulgaria are, de asemenea, o centrală nucleară şi intenţionează să crească ponderea pe termen lung a energiei nucleare în mixul său energetic, la fel ca şi noi”, a spus el, subliniind că „extinderea centralei de la Paks avansează bine”.
Şeful diplomaţiei de la Budapesta a subliniat că Ungaria şi Bulgaria resping orice discriminare negativă împotriva energiei nucleare.
Ungaria consideră că orice încercare de a submina cooperarea sa nucleară sau iniţiativele care vizează restricţionarea utilizării energiei nucleare reprezintă un atac la adresa securităţii sale energetice, a subliniat ministrul.