Ungaria şi Gazprom au finalizat condiţiile acordului privind amânarea plăţilor
Conform unui acord semnat anul trecut, înainte de declanşarea războiului din Ucraina, Ungaria primeşte 3,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an prin Bulgaria şi Serbia, la care se adaugă un miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria. Acordul semnat de Ungaria cu Gazprom este pe o perioadă de 15 ani, scrie Agerpres.
Anul acesta, deficitul comercial al Ungariei a urcat semnificativ, din cauza creşterii costurilor cu energia, a sporirii vulnerabilităţii ţării şi a deprecierii forintului, care miercuri a atins un nivel record scăzut faţă de euro.
După discuţii la Moscova cu Alexei Miller, şeful companiei ruse de stat Gazprom, Szijjarto a anunţat redirecţionarea livrărilor prin TurkStream, care aduce gaze în Ungaria via Serbia.
„Gazoductul TurkStream va juca un rol chiar mai important ca înainte în aprovizionarea cu gaze a Europei Centrale şi de Sud-Est. Gazprom a confirmat angajamentele privind operarea pe termen lung a TurkStream, precum şi angajamentul pentru predictibilitatea pe termen lung a livrărilor de gaze către Ungaria”, susţine Szijjarto, într-un mesaj pe Facebook.
La începutul acestei luni, compania ungară de stat MVM a anunţat că a ajuns la un acord cu grupul rus Gazprom pentru amânarea plăţilor pentru livrările de gaze care depăşesc un anumit plafon, permiţând Ungariei să plătească gazele pe o perioadă de trei ani dacă preţul creşte.
„Nu vor fi necesare restricţii în Ungaria privind consumul de gaze”, a dat asigurări ministrul de Externe.