Ungaria sprijină aderarea rapidă a Bulgariei la spaţiul Schengen
Potrivit şefului diplomaţiei ungare, afluxul de migranţi este probabil să crească în următoarele luni, iar deocamdată nu se întrevede vreo soluţie în niciuna din zonele de criză.
‘În prezent suntem neprotejaţi dinspre sud, întrucât Grecia refuză să îşi îndeplinească obligaţiile sale legate de Schengen. Din acest motiv, suntem mai aproape ca niciodată de închiderea graniţei bulgaro-macedonene care ar oferi protecţie dinspre sud. Având această graniţă protejată înseamnă că Bulgaria este pregătită pentru aderarea la Schengen întrucât ea a dovedit în această perioadă zbuciumată că îşi poate apăra graniţele. Uniunea Europeană trebuie să ia în calcul acest lucru. Ungaria propune ca Bulgaria să fie acceptată în Schengen cu efect imediat’, a spus Szijjarto.
Serbia a anunţat miercuri că nu va mai permite intrarea pe teritoriul ei a migranţilor care nu cer azil Germaniei sau Austriei, măsură ce survine unei decizii similare luate de autorităţile de la Berlin şi Viena după ce ţările din nordul Europei au hotărât să limiteze primirea migranţilor.
Decizia autorităţilor de la Belgrad survine după ce guvernele Sloveniei şi Croaţiei, ţările care urmează Serbiei pe ruta migranţilor, au anunţat anterior că vor dispune joi măsuri similare luate de Austria şi Germania.