Ungaria suspendă livrările de gaze spre Ucraina

Operatorul ungar de reţele de gazoducte FGSZ a anunţat joi că a suspendat pe termen nelimitat livrarea de gaze spre Ucraina din motive tehnice, o măsură 'neaşteptată şi inexplicabilă' potrivit grupului public ucrainean Naftogaz, notează AFP.
Economica.net - vin, 26 sept. 2014, 04:12
Ungaria suspendă livrările de gaze spre Ucraina

Într-un comunicat transmis agenţiei ungare de presă MTI, operatorul public FGSZ a declarat de furnizarea de gaze către Ucraina a fost oprită ‘pe termen nelimitat joi la 16.00 GMT’.

FGSZ a indicat că măsura a fost luată pentru a satisface cererea internă crescută de gaze naturale în Ungaria, scrie Agerpres.

‘Utilizatorii reţelei ne-au semnalat că începând de /vineri/ 26 septembrie, cererea de import va creşte în mod semnificativ’, a declarat operatorul ungar.

Pentru a permite aprovizionarea crescută cu gaze în Ungaria, sunt necesare lucrări tehnice la postul de tranzit de gaze Beregdaróc, de la graniţa dintre Ungaria şi Ucraina, a adăugat FGSZ.

Operatorul ungar a indicat că a furnizat zilnic 16,8 milioane de metri cubi de gaze Ucrainei din martie 2013. Acest volum, cu toate acestea, nu este garantat, întrucât nivelul livrărilor ‘depinde de condiţiile tehnice şi comerciale ale momentului’.

Seara târziu, grupul ucrainean Naftogaz, care are contracte cu companii din Europa de Vest pentru a importa gaze în Ucraina prin Ungaria, a confirmat că gazul a fost oprit.

Naftogaz ‘regretă profund’ decizia ‘neaşteptată şi inexplicabilă’ a operatorului ungar, potrivit unui comunicat al grupului ucrainean trimis prin email.

Naftogaz cere FGSZ ‘să respecte obligaţiile contractuale şi legislaţia Uniunii Europene’ ce reglementează fluxul de gaze între Ungaria şi Ucraina în ambele direcţii.

Potrivit grupului ucrainean, decizia ungară ‘vine împotriva principiilor fundamentale ale pieţei unice de energie a Uniunii Europene’.

Oprirea livrărilor din Ungaria intervine la doar câteva zile după o întâlnire la Budapesta între preşedintele gigantului de gaze rus Gazprom, Aleksei Miller, şi primul ministru ungar Viktor Orban, notează AFP.

Potrivit MTI, ei au discutat despre lucrările de pregătire la proiectul de gazoduct ruso-italian South Stream, care trebuie să treacă prin Ungaria, şi ‘furnizarea stabilă şi sigură de gaze naturale pentru iarnă’.

Rusia şi-a oprit în iunie livrările de gaze spre Ucraina, care refuză creşterea preţului impusă de Gazprom în contextul crizei dintre Kiev şi Moscova şi care, potrivit Rusiei, a acumulat sume restante de 5,3 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
DNSC avertizează cu privire la o schemă realizată pentru colectarea datele personale şi bancare folosind imaginea brandului Notino
DNSC avertizează cu privire la o schemă realizată pentru colectarea datele personale şi bancare folosind imaginea brandului ...
O tentativă de fraudă care foloseşte numele brandului Notino este în desfăşurare în mediul online, iar această schemă este menită să colecteze datele personale şi bancare ale......
China interzice importurile de carne de pasăre din Brazilia după apariția virusului gripei aviare la o fermă din sudul țării
China interzice importurile de carne de pasăre din Brazilia după apariția virusului gripei aviare la o fermă din sudul ...
Brazilia a confirmat primul caz de gripă aviară la o fermă din sudul ţării, ceea ce a determinat o interzicere temporară ...
Oil Terminal va începe din 5 iunie plata dividendelor pentru anul 2024
Oil Terminal va începe din 5 iunie plata dividendelor pentru anul 2024
Societatea Oil Terminal S.A. anunță acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că va începe din 5 ...
Un nou parc fotovoltaic în România. S-a semnat contractul pentru construcție
Un nou parc fotovoltaic în România. S-a semnat contractul pentru construcție
Photon Energy N.V. și Hyperion Renewables au anunțat semnarea contractului EPC pentru un proiect fotovoltaic solar de 34 ...