Ungaria suspendă proiectul autostrăzii M4 pe fondul suspiciunilor de cartel

Guvernul condus de Viktor Orban a decis, marţi, să suspende lucrările de construcţie la autostrada M4, care pleacă de la Budapesta şi ajunge la Borş, citând suspiciunile privind existenţa unui cartel care ridică preţurile pe kilometrul de autostradă, suspiciuni semnalate de Comisia Europeană, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 01 apr. 2015, 06:58
Ungaria suspendă proiectul autostrăzii M4 pe fondul suspiciunilor de cartel

Proiectul privind construcţia unei porţiuni din autostrada M4 cu o lungime de 29 de kilometri între oraşele Abony şi Fegyvernek a fost acordat unui număr de cinci companii în 2013. Lucrările de construcţie au început în 2014 şi urmau să se finalizeze până la finele anului următor. Companiile care urmau să construiască această porţiune de autostradă, şi care şi-au împărţit lucrările în trei tronsoane, sunt Colas Hungaria, Swietelsky Magyarorszag, Strabag şi un consorţiu compus din firmele ungare A-Hid Epito şi Kozgep, controlate de Lajos Simicska, un fost prieten al premierului Orban, scrie Agerpres.

‘Comisia Europeană nu este convinsă că aceste proiect este justificat şi de asemenea a ridicat unele suspiciuni privind existenţa unui cartel pentru creşterea costurilor’, a declarat secretarul de stat în biroul premierului ungar, Nandor Csepreghy. Potrivit acestuia autorităţile ungare cred că acest proiect, ale cărui costuri sunt estimate de Guvernul de la Budapesta între 100 şi 200 miliarde de forinţi (360-432 milioane de dolari) este justificat dar a adăugat că Guvernul ungar va lansa o anchetă ca urmare a suspiciunilor UE. ‘Dacă se va dovedi că suspiciunile Comisiei Europene se vor adeveri şi vor fi impuse sancţiuni financiare Ungariei atunci companiile implicate vor suporta nota de plată’, a mai spus Csepreghy.

Autostrada M4 va avea o lungime de 233 de kilometri şi va lega Budapesta de graniţa Ungariei cu România, de unde ar urma să facă legatură cu autostrada A3 la vama Borş.

Te-ar mai putea interesa și
Salina Turda anunță că se extinde și vine cu noi atracții turistice pentru vizitatori
Salina Turda anunță că se extinde și vine cu noi atracții turistice pentru vizitatori
Coincidență sau nu, în contextul dezastrului de la salina Praid, care a fost inundată, Salina Turda anunță publicul că intră într-o etapă de dezvoltare și oferă noi atracții turistice...
Ce spune ministrul Economiei despre dezastrul de la Salina Praid. Muncitorii vor fi plătiți în continuare, hotelurile vor primi compensații și experți europeni vor ajunge în zonă pentru a găsi soluții
Ce spune ministrul Economiei despre dezastrul de la Salina Praid. Muncitorii vor fi plătiți în continuare, hotelurile ...
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Praid, că se caută cele mai bune soluţii pentru redeschiderea ...
Cel mai bun preț la energie electrică după 1 iulie, când vor crește facturile. Cine îl oferă
Cel mai bun preț la energie electrică după 1 iulie, când vor crește facturile. Cine îl oferă
Prețurile la energie electrică vor crește de la 1 iulie, moment la care plafonatele actuale de preț vor fi desființate. ...
Guvernul chinez le cere producătorilor de mașini să nu le mai vândă așa de ieftin
Guvernul chinez le cere producătorilor de mașini să nu le mai vândă așa de ieftin
China le-a cerut sâmbătă producătorii locali de de automobile să oprească războaiele brutale ale prețurilor pe care ...