Ungaria va construi o fabrică de vaccinuri lângă România, la Debrecen

14 03. 2021
viktor_orban_premier_rzad_6240903_05351500

În timp ce Israelul ”aproape a terminat” vaccinarea populaţiei sale şi Marea Britanie şi-a vaccinat 30%-40% din populaţie, rata medie a vaccinării în Uniunea Europeană abia ajunge la 6,8%, a adăugat premierul ungar, în declaraţia ce a fost acordată postului Radio Kossuth.

”Acesta este un indiciu clar că ceva nu merge bine. Şi nu este o chestiune politică sau o acuzaţie, nici vreo antipatie faţă de UE sau birocraţii de la Bruxelles, ci sunt fapte. Acesta este adevărul: au greşit”, a continuat Orban, amintind că în ultimele săptămâni livrările vaccinurilor din contractele încheiate de Comisia Europeană în numele statelor UE fie au oscilat, fie nu au fost efectuate deloc.

Întrebat despre intenţia Austriei, Cehiei, Bulgariei, Sloveniei şi Letoniei de a obţine convocarea unui summit european pe tema distribuirii vaccinurilor, premierul ungar a apreciat că Sebastian Kurz, cancelarul austriac, a avut dreptate când a sesizat această problemă, şi anume că ”unele ţări (din UE) primesc mai multe (vaccinuri) şi altele mai puţine”, deşi statele membre au convenit ca vaccinurile achiziţionate prin mecanismul gestionat de Comisia Europeană să le fie repartizate proporţional în funcţie de populaţia fiecăreia.

Potrivit lui Viktor Orban, în plus faţă de vaccinurile comandate prin acest mecanism, guvernul de la Budapesta a comandat şi 3,5 milioane de doze de vaccin din Rusia şi China (Sputnik V şi Sinopharm). El a mai spus că Ungaria dezvoltă în acest timp un vaccin anti-COVID-19 propriu şi construieşte o fabrică de vaccinuri la Debrecen, în estul ţării. De asemenea, Ungaria a încheiat o înţelegere cu Israelul să construiască o fabrică de vaccinuri în această ţară.

Pe de altă parte, Viktor Orban a avertizat că valul trei al pandemiei de COVID-19 va fi mai puternic decât cele precedente, iar provocarea în perioada următoare va fi capacitatea sistemului sanitar de a face faţă din punctul de vedere al personalului şi echipamentelor, precum şi intensificarea procesului de vaccinare.