Ungaria va deschide o reprezentanţă comercială la Ierusalim
După discuţii cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, Orban a spus la o conferinţă de presă comună că l-a informat pe omologul său israelian despre alegerile pentru Parlamentul European, ”unul dintre importantele obiective ale acestora fiind combaterea antisemitismului în Europa”.
Premierul ungar a adăugat că după alegerile europarlamentare ar trebui să apară noi lideri europeni „care să nu finanţeze ONG-uri ce se amestecă în chestiunile politice şi care promovează o poziţie anti-israeliană”.
Orban a venit în vizită în Israel pentru a participa la un summit Israel – Grupul de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria – V4), care urma să se desfăşoare la Ierusalim, dar a fost anulat după ce Polonia s-a retras în urma unei controverse cu Israelul pe tema Holocaustului, premierii celorlalte trei ţări ale V4 venind totuşi în Israel pentru întâlniri bilaterale.
Referindu-se la decizia Poloniei de a boicota acest summit, Orban şi-a exprimat speranţa că Polonia şi Israelul vor discuta şi vor rezolva disputa generată de acuzaţiile privind o complicitate a Poloniei în Holocaust, el amintind totodată şi de cooperarea strânsă dintre Ungaria şi Polonia.
Vorbind despre relaţiile bilaterale ale ţării sale cu Israelul, Viktor Orban a declarat că cele două ţări au susţinut poziţii similare în cadrul mai multor organizaţii internaţionale, inclusiv la ONU.
La rândul său, Netanyahu a mulţumit Ungariei pentru sprijinul oferit în cadrul organizaţiilor internaţionale şi a calificat drept un gest important decizia Ungariei de a deschide o reprezentanţă comercială la Ierusalim.