Ungaria va înfiinţa o autoritate anticorupţie în tentativa de a debloca fonduri UE

Ungaria va înfiinţa o autoritate anticorupţie şi un grup de lucru care va implica organizaţii neguvernamentale pentru a monitoriza cheltuirea fondurilor Uniunii Europene, potrivit unui decret guvernamental publicat luni seară în Monitorul Oficial de la Budapesta, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 06 sept. 2022, 11:38
Ungaria va înfiinţa o autoritate anticorupţie în tentativa de a debloca fonduri UE

Măsura este menită să deblocheze primirea de fonduri europene în contextul în care guvernul condus de naţionalistul Viktor Orban se află în dispute cu Bruxellesul în chestiuni precum corupţia, migraţia, drepturile LGBT şi standardele democratice.

Comisia Europeană a blocat aprobarea Planului de redresare şi rezilienţă al Ungariei, acuzând guvernul Orban de subminarea statului de drept.

Ungaria se confruntă de asemenea cu penalităţi financiare din partea UE din cauza aceloraşi probleme legate de statul de drept, inclusiv în ce priveşte atribuirea contractelor publice.

Conform decretului, guvernul de la Budapesta va înainta în parlament până la data de 30 septembrie un proiect legislativ de înfiinţare a unei autorităţi anticorupţie independente, ce ar urma să fie înfiinţată cel târziu la 21 noiembrie.

Noul organism va interveni dacă autorităţile ungare nu vor lua măsuri suficiente pentru ‘a preveni, ancheta şi soluţiona cazurile de fraudă, conflicte de interese, corupţie şi alte infracţiuni şi abuzuri’ legate de cheltuirea fondurilor europene.

Guvernul va înfiinţa, de asemenea, un grup de lucru anticorupţie cu rol de consiliere a noii autorităţi. Jumătate dintre membrii grupului vor fi delegaţi guvernamentali, iar ceilalţi vor fi reprezentanţi ai unor ONG-uri.

Guvernul Orban se află sub o presiune tot mai mare în ultimele luni pentru a ajunge la un acord cu Bruxellesul în condiţiile în care forintul se devalorizează şi inflaţia continuă să crească.

Şeful de cabinet al premierului Orban, Gergely Gulyas, a declarat luna trecută că Ungaria va amenda până la sfârşitul lui octombrie anumite legi criticate de Comisia Europeană dacă se va ajunge la un acord cu Bruxellesul privind eliberarea fondurilor.

Gergely Gulyas a mai spus că Ungaria va crea un sistem ‘mai strict ca oricând’ şi foarte transparent pentru supravegherea cheltuirii banilor europeni şi monitorizarea contractelor de achiziţii.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile IT resping introducerea taxei de solidaritate și majorarea TVA
Companiile IT resping introducerea taxei de solidaritate și majorarea TVA
Industria IT respinge taxa de solidaritate și majorarea TVA, cerând un plan economic bazat pe digitalizare, investiții și combaterea evaziunii, nu pe supraimpozitarea sectoarelor performante.......
Israelul a bombardat sediul Ministerului de Externe iranian. Mai mulți civili au fost răniți
Israelul a bombardat sediul Ministerului de Externe iranian. Mai mulți civili au fost răniți
Israelul a atacat duminică sediul Ministerului iranian de Externe din Teheran, rănind mai mulți civili, potrivit unei ...
Carburanții s-au scumpit în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 16 iunie
Carburanții s-au scumpit în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 16 iunie
Prețurile benzinei și motorinei au crescut astăzi la benzinăriile din România, în contextul creșterii prețurilor ...
PPC urmează să ia autorizația de la ANRE pentru o baterie de aproape 16 MWh într-un parc fotovoltaic operațional, din Giurgiu
PPC urmează să ia autorizația de la ANRE pentru o baterie de aproape 16 MWh într-un parc fotovoltaic operațional, din ...
ANRE urmează să acorde în câteva zile unei firme controlate de PPC Renewables licența de înființare pentru o unitate ...