Ungaria va investi în construcţia unui gazoduct care să facă legătură cu TurkStream
Potrivit documentelor adoptate de FGSZ, capacitatea planificată a viitoarei conducte trebuie atinsă la graniţa cu Serbia până în luna octombrie 2021.
Grupul energetic ungar MOL, care controlează FGSZ, a anunţat şi el sâmbătă că a decis să se va alăture proiectului gazoductului TurkStream, care face legătura între Rusia şi Turcia via Marea Neagră. MOL a precizat că Autoritatea de reglementare din Ungaria a aprobat un plan de dezvoltare pe zece ani care include construcţia unui nou interconector de gaze la graniţa cu Serbia, cu o capacitate de 6 miliarde de metri cubi anual.
Anterior, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto a declarat că Ungaria a semnat un acord comercial cu privire la achiziţionarea unei cantităţi de 4,2 miliarde metri cubi de gaze naturale de la grupul rus Gazprom în perioada octombrie 2020-octombrie 2021. Szijjarto a mai spus că Budapesta este interesată „în oportunitatea de a cumpăra gaze naturale ruseşti via TurkStream şi Bulgaria, începând de la finele anului următor”.
Conducta TurkStream face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.
TurkStream va permite furnizarea de gaze naturale ruseşti din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră, prin intermediul a două linii. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, care va trece prin Bulgaria via Europa Centrală, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.