Ungaria va permite companiilor să-şi plătească taxele în euro sau dolari

Ungaria va permite companiilor să-şi plătească taxele în euro sau dolari, a anunţat sâmbătă guvernul, o mişcare despre care analiştii spun că ar putea creşte rezervele ţării într-un moment în care nevoile de valută forte au crescut, transmite Reuters.
News.ro - Dum, 31 iul. 2022, 09:08
Ungaria va permite companiilor să-şi plătească taxele în euro sau dolari

”Dacă din punct de vedere tehnic este mai uşor pentru companii să plătească taxe în euro sau dolari, atunci este mai uşor şi pentru statul maghiar, în condiţiile în care nevoile de import au crescut vertiginos”, a declarat şeful de cabinet al lui Orban, la un briefing de sâmbătă.

Gergely Gulyas a spus că importurile de materii prime din Ungaria, plătite în valută, constituiau 3,0-3,5% din totalul importurilor, dar acum au ajuns la 20-21%.

Decizia Ungariei este similară cu un plan anunţat de guvernul ceh luna trecută, de a lăsa companiile să plătească taxe în euro începând cu 2024, permiţând statului să-şi majoreze împrumuturile în euro.

La fel ca şi alte ţări din Europa centrală, precum Polonia, Cehia sau România, Ungaria este departe de adoptarea euro, guvernul premierului Viktor Orban excluzând acest lucru în viitorul apropiat pentru că ar echivala cu o pierdere a suveranităţii politicii economice.

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...