Ungaria va prelungi moratoriul de rambursare a împrumuturilor bancare până în iunie 2022

Ungaria a decis să prelungească un moratoriu de rambursare a împrumuturilor bancare, introdus în contextul pandemiei de COVID-19, până la finele lunii iunie 2022, a anunţat ministrul de Finanţe, Mihaly Varga, transmite MTI.
AGERPRES - mar, 14 sept. 2021, 09:34
Ungaria va prelungi moratoriul de rambursare a împrumuturilor bancare până în iunie 2022

Odată cu debutul crizei pandemiei de coronavirus, economia Ungariei a intrat în cădere liberă, înregistrând o contracţie de peste 13% în al doilea trimestru din 2020 şi un declin de pese 5% pe ansamblul anului trecut, scrie Agerpres.

Moratoriul de rambursare a împrumuturilor bancare a intrat în vigoare în luna martie 2020, iniţial pentru o perioadă de şase luni, dar ulterior a fost prelungit până la finele lunii octombrie 2021. Moratoriul este automat, exceptând cazul în care consumatorii solicită în mod expres să plătească ratele.

Companiile care au luat credite şi vor să continue să beneficieze de moratoriu trebuie să demonstreze că au înregistrat un declin al veniturilor de cel puţin 25%, a informat Mihaly Varga.

Acesta a precizat că 91% dintre cetăţenii care au răspuns la cel mai recent chestionar al Guvernului au sprijinit extinderea moratoriului pentru cei vulnerabili. De asemenea, ministrul de Finanţe i-a sfătuit pe cei care au împrumuturi şi nu se confruntă cu probleme să ia în considere reînceperea achitării ratelor.

Însă, în condiţiile în care economia ungară înregistrează o creştere peste aşteptări, băncile comerciale locale şi Banca Naţională a Ungariei au solicitat recent o soluţie mai limitată care să-i ajute doar pe cei mai vulnerabili debitori. Conform datelor publicate în august de Oficiul central de statistică (KSH), economia Ungariei a înregistrat o creştere anuală de 17,9% în trimestrul doi din 2021 şi un avans trimestrial de 2,7%.

Principalele instituţii financiare din Ungaria sunt grupul local OTP Bank şi diviziile locale ale băncilor KBC Groep, Erste Group Bank, Raiffeisen, UniCredit şi Intesa SanPaolo.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...