Ungaria va reduce cu zece miliarde de euro rezervele în valută

Ungaria intenţionează să-şi reducă rezervele în valută cu zece miliarde de euro (10,7 miliarde de dolari) până la sfârşitul lui 2017, de la 32 miliarde de euro la sfârşitul lunii trecute, a declarat, joi, directorul Băncii Centrale, Mihaly Hoffmann, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - joi, 19 nov. 2015, 13:14
Ungaria va reduce cu zece miliarde de euro rezervele în valută

Rezervele în valută vor rămâne adecvate deoarece nivelul datoriei externe care ajunge la scadenţă este mai scăzut, iar impactul asupra ratingului de credit al ţării ar putea fi pozitiv, a explicat Hoffmann.

Joi, forintul s-a apreciat la 309,85 pentru un euro, scrie Agerpres.

‘La prima vedere, declinul rezervelor ar putea fi perceput ca înfricoşător. Dar vestea bună este că datoria noastră externă pe termen scurt, care e deja la un nivel redus, ar urma să scadă în următorii doi ani. Prin urmare, este asigurat un nivel adecvat al rezervelor în valută’, a afirmat oficialul Băncii Centrale a Ungariei.

Ungaria este cea mai îndatorată ţară din Europa Centrală şi nu a emis obligaţiuni în valută anul acesta. Autorităţile au rostogolit datoria scadentă din emiterile denominate în forinţi pentru a-şi reduce vulnerabilitatea la şocurile externe. Guvernul nu exclude emiterea de obligaţiuni în valută anul viitor.

Pentru majorarea veniturilor la buget, Executivul de la Budapesta a introdus în timpul crizei financiare o serie taxe care afectează companiile active în diverse sectoare ale economiei. Taxa specială pe bănci, introdusă în 2010 în Ungaria, este cea mai ridicată din Europa.

Grupul OTP este cea mai mare bancă comercială din Ungaria, urmat de diviziile ungare ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, băncii belgiene KBC şi băncilor italiene Unicredit şi Intesa Sanpaolo.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...