Ungaria va taxa profiturile excesive ale corporațiilor. Banii vor merge spre armată și subvențiile pentru energie
Orban a precizat că aceste taxe speciale se vor aplica anul acesta şi anul viitor. Băncile şi companiile care obţin profituri suplimentare în actuala situaţie dificilă în contextul războiului din Ucraina şi al creşterii preţurilor vor trebui să contribuie la finanţarea consolidării armatei ungare şi a plafonării preţurilor la energie pentru populaţie, a indicat el într-un mesaj video pe Facebook.
Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat angajamentul acestuia de a proteja ”familiile, pensionarii, locurile de muncă şi reducerile de preţuri la utilităţi chiar şi în situaţia de război prelungit” în Ucraina vecină.
Războiul prelungit şi politica de sancţiuni a UE, care ”nu arată nicio îmbunătăţire”, vor provoca împreună ”creşteri de preţuri drastice”, a explicat Orban, subliniind în continuare că armata ungară trebuie consolidată fără întârziere.
Prin urmare, ”le cerem şi ne aşteptăm de la cei care fac profituri în exces în această situaţie de război să ajute oamenii şi să contribuie la cheltuielile de apărare ale ţării”, a concluzionat Viktor Orban, care marţi a declarat starea de urgenţă din cauza conflictului armat din Ucraina.
Detaliile deciziei sale anunţate acum vor fi publicate joi.