Ungaria va transfera 10% din acţiunile MOL şi Richter către Universitatea Corvinus din Budapesta

Guvernul ungar a decis să înfiinţeze o fundaţie, care va deţine acţiuni la companii blue-chip cu valoare de piaţă de aproximativ 380 miliarde forinţi (1,34 miliarde dolari), pentru a finanţa Universitatea Corvinus din Budapesta, informează MTI.
Economica.net - mar, 12 feb. 2019, 12:06
Ungaria va transfera 10% din acţiunile MOL şi Richter către Universitatea Corvinus din Budapesta

Ministrul Inovaţiei şi Cercetării, Laszlo Palkovics, a precizat că fundaţia Maecenas Universitatis Corvini va deţine pachete de 10% din acţiunile grupului petrolier MOL şi ale producătorului de medicamente Richter. Această fundaţie nu va putea să vândă acţiunile sau să le utilizeze pentru operaţiuni de tip short-selling.

Corvinus este o universitate publică şi, la fel ca majoritatea universităţilor din Ungaria, beneficiază de un buget anual alocat de stat. Această finanţare va fi înlocuită prin veniturile din dividendele plătite de Richter şi MOL.

Guvernul ungar deţine pachete de 25% din acţiunile Richter şi MOL. Participaţiile de 10% care vor fi transferate către Universitatea Corvinus au generat în 2018 dividende în valoare de aproximativ 10 miliarde de forinţi, a declarat Laszlo Palkovics pentru portalul Portfolio.hu.

Noua strategie ar putea fi utilizate şi pentru modificarea structurii de finanţare a altor instituţii de învăţâmânt superior într-un mod similar, susţine cotidianul Magyar Hirlap.

Analiştii de la Erste Bank susţin că acest transfer nu va avea un impact asupra preţului acţiunilor, pentru că pachetele de acţiuni nu vor putea fi tranzacţionate, ceea ce reduce posibilitatea unei preluări de către terţe părţi.

Grupul MOL, companie internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta (Ungaria), are operaţiuni în peste 30 de ţări, 26.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. În domeniul explorării şi producţiei de hidrocarburi, experienţa Grupului sprijină operaţiunile de producţie în opt ţări şi activităţile de explorare în 13 ţări.

Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în nouă ţări, din care 218 în România.

Te-ar mai putea interesa și
Afacerile din comerţ cu amănuntul au sporit cu 2,6% în primele cinci luni
Afacerile din comerţ cu amănuntul au sporit cu 2,6% în primele cinci luni
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,6%, în primele cinci......
Ce spune Trump despre noul partid al lui Elon Musk
Ce spune Trump despre noul partid al lui Elon Musk
Preşedintele american Donald Trump a ripostat la iniţativa fostului său consilier, miliardarul Elon Musk, de a forma un ...
Mark Cuban crede că inteligența artificială  va ajuta la crearea primului trilionar din lume
Mark Cuban crede că inteligența artificială va ajuta la crearea primului trilionar din lume
Inteligența artificială are potențialul de a crea mai multă bogăție decât a dobândit vreodată un om, estimează ...
Germania a prezentat o lege care accelerează extinderea proiectelor de energie geotermală
Germania a prezentat o lege care accelerează extinderea proiectelor de energie geotermală
Ministerul Economiei din Germania a prezentat vineri un proiect de lege care ar accelera extinderea proiectelor de energie ...