Ungaria va transfera o parte din activele statului către fundaţii cvasi-private

27 04. 2021
viktor_orban_premier_rzad_6240903_05351500

Parlamentul de la Budapesta urmează să voteze marţi o lege privind înzestrarea a peste zece fundaţii cu active ale statului variind de la apartamente, un palat, participaţii la companii de tip blue-chip, un producător de oţel şi un stadion de fotbal, toate în valoare de mai multe miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Majoritatea acestor fundaţii vor fi deţinute de universităţile de stat şi vor fi conduse de cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Viktor Orban, în unele cazuri fiind vorba chiar de miniştrii din Guvernul său.

În paralel, Ungaria a cerut Uniunii Europene să poată direcţiona o cincime din granturile pe care este eligibilă să le primească din Fondul european de relansare pentru a putea finanţa „modernizarea universităţilor”, care vor fi supervizate de board-urile fundaţiilor. Însă această intenţie riscă să declanşeze reacţia Comisiei Europene, care ar putea decide oprirea finanţării pentru statele care îi prejudiciază interesele financiare.

Înzestrarea fundaţiilor cvasi-private vine cu aproximativ un an înainte de ceea ce se anunţă a fi cele mai strânse alegeri parlamentare de la revenirea la putere a lui Viktor Orban în 2010.

În timp ce Guvernul de la Budapesta susţine că este vorba de o nouă modalitate pentru a moderniza totul, de la învăţământul superior la politica culturală, liderii partidelor de opoziţie denunţă ceea ce numesc o încercare a lui Viktor Orban şi a aliaţilor săi de a se asigura că îşi vor putea menţine influenţa asupra economiei şi instituţiilor care influenţează modul de gândire chiar şi în situaţia în care vor pierde alegerile.

„Acesta este un furt organizat al activelor aparţinând poporului ungar”, spune Gergely Arato, membru al partidului de opoziţie a Demokratikus Koalicio.

Până acum nu există o evaluare exactă a valorii totale a activelor ce vor fi transferate fundaţiilor. Însă, potrivit calculelor Bloomberg, numai participaţiile deţinute de stat la compania energetică Mol Nyrt şi la producătorul de medicamente Gedeon Richter Nyrt ar avea o valoare totală de aproximativ 2,5 miliarde de euro.

Sub conducerea lui Viktor Orban, Ungaria a decăzut în raportul anual privind indicele de percepţie a corupţiei, elaborat de Transparency International, iar acum este la egalitate cu Bulgaria şi România, drept ţara cu cele mai mari probleme cu mita din UE.