Ungaria vrea ca UE să sprijine financiar țările din Africa de Nord și Orientul Mijlociu pentru ca acestea să stopeze fluxul migrator

Uniunea Europeană trebuie să lanseze un program financiar şi tehnic de anvergură pentru a ajuta ţările din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu să-şi apere frontierele, a declarat luni la Barcelona ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto (foto), transmite MTI, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 29 nov. 2021, 20:55
Ungaria vrea ca UE să sprijine financiar țările din Africa de Nord și Orientul Mijlociu pentru ca acestea să stopeze fluxul migrator

Este de aşteptat să crească şi presiunea migraţiei din regiunile sudice ale Africii, a notat Szijjarto în cadrul Forumului Regional (reuniunea miniştrilor de Externe) al Uniunii pentru Mediterana.

„În timp ce Europa se confruntă cu mai multe provocări simultan, pe continent sosesc tot mai mulţi migranţi, deja din trei direcţii diferite”, a subliniat ministrul de externe ungar.

Acesta a menţionat că poziţia guvernului ungar a rămas neschimbată, şi anume că în loc de a fi încurajate să-şi părăsească ţările, persoanele în dificultate trebuie ajutate prin eliminarea cauzelor de bază ale migraţiei în statele de origine.

Europa trebuie să urmărească oprirea migraţiei cât mai departe posibil de graniţele sale, scop în care cooperarea efectivă cu ţările Africii de nord este indispensabilă, a explicat Szijjarto.

„Nu este o exagerare să spunem că securitatea Uniunii Europene începe cu securitatea şi stabilitatea Africii de nord”, a insistat el.

Ministrul de Externe ungar a îndemnat Uniunea Europeană, având în vedere importanţa crucială a acestei probleme, să-şi „elibereze sprijinul financiar de toate precondiţiile politice artificiale”. El s-a referit în acest sens la Egipt, care în ultimii cinci ani a pus capăt migraţiei, dar nu a avut acces la fonduri ale UE „din cauza unor chestiuni legate de drepturile omului”.

Szijjarto a cerut de asemenea oprirea sprijinului pentru ONG-urile implicate în transportul maritim de migranţi, afirmând că acţiunile acestora subminează eforturile ţărilor partenere de a-şi apăra frontierele.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank va atinge ”pragul 100% digital” în 2030. Care este acum gradul de digitalizare al băncii pentru persoane fizice și juridice
CEC Bank va atinge ”pragul 100% digital” în 2030. Care este acum gradul de digitalizare al băncii pentru persoane fizice ...
Primul serviciu digitalizat a fost lansat de CEC Bank în martie 2020. Estimăm să finalizăm digitalizarea completă a produselor si serviciilor bancare din portofoliu până la începutul anului......
MAE/Atenţionare de călătorie – posibile perturbări ale transportului rutier, feroviar şi aeronautic în nordul Angliei şi Ţării Galilor
MAE/Atenţionare de călătorie – posibile perturbări ale transportului rutier, feroviar şi aeronautic în nordul ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Autoritatea Antitrust Italiană amendează grupul Giorgio Armani cu 3,5 milioane de euro pentru practici comerciale înşelătoare
Autoritatea Antitrust Italiană amendează grupul Giorgio Armani cu 3,5 milioane de euro pentru practici comerciale înşelătoare
Autoritatea italiană pentru concurenţă a amendat grupul de modă Giorgio Armani şi una dintre diviziile sale cu suma ...
Cum percep producătorii români incertitudinile fiscale
Cum percep producătorii români incertitudinile fiscale
Pentru a 13-a lună consecutiv, indicele PMI pentru luna iulie, calculat de BCR Erste, continuă să fie sub nivelul 50, ...