Ungaria vrea să atragă până la 4,5 miliarde euro anul viitor de pe pieţele internaţionale

Ungaria va reveni anul viitor pe pieţele internaţionale după o absenţă de 19 luni, planificând atragerea a 4-4,5 miliarde euro prin emisiuni de obligaţiuni în monedă străină, în timp ce Fitch a îmbunătăţit vineri perspectiva ratingului ţării la stabilă, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 21 dec. 2012, 12:43
Ungaria vrea să atragă până la 4,5 miliarde euro anul viitor de pe pieţele internaţionale

Agenţia ungară de administrare a datoriei publice a anunţat vineri că va iniţia la începutul anului viitor discuţiile cu investitorii pentru o emisiune de obligaţiuni pe pieţele internaţionale.

Runda de finanţare va fi efectuată cât mai curând posibil, în funcţie de condiţiile de pe piaţă, a declarat directorul general adjunct al Agenţiei, Andras Borbely, citat de Bloomberg.

„Am putea să ne descurcăm în primul trimestru fără un împrumut, dar am vrea să refinanţăm datoria în valută. Am reuşit să reducem costurile de finanţare, oferind pieţei calm şi stabilitate”, a afirmat Borbely.

Guvernul ungar, condus de premierum Viktor Orban, a renunţat la planurile de a emite obligaţiuni în valută în 2012, mizând pe prelungirea acordului cu FMI pentru a reduce costurile de finanţare. Deşi discuţiile cu FMI au întârziat, randamentul obligaţiunilor ungare în dolari cu scadenţa în 2021 a scăzut joi la 4,81%, de la 9,37% în ianuarie, investitorii manifestând încredere în capacitatea guvernului de a reduce datoria de stat, în paralel cu o creştere a apetitului pentru active mai riscante.

Fitch a confirmat vineri ratingul Ungariei la „BB+”, în categoria activelor cu caracter speculativ, dar a îmbunătăţit perspectiva calificativului de la negativă la stabilă.

Standard & Poor’s a retrogradat luna trecută ratingul Ungariei la a doua treaptă din categoria „junk”, acuzând politicile economice care afectează perspectiva de creştere economică.

Ungaria are de plătit anul viitor datorii în valută de 5,1 miliarde euro, din care 1,4 miliarde euro în contul obligaţiunilor de stat şi 3,6 miliarde euro către FMI. Suma exclude partea din datoria către FMI aferentă băncii centrale.

Ungaria are un necesar net de finanţare de aproximativ 700 miliarde forinţi (2,4 miliarde euro) pentru 2013, iar planul de finanţare brut al guvernului vizează atragerea a 5.900 miliarde forinţi (20,5 miliarde euro), 75% în monedă locală.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Sebastian Burduja, care a ocupat doi ani poziția de ministru al Energiei, a vorbit despre cinci lucruri importante care s-au întâmplat în acest timp. Burduja nu va mai fi ministru, postul va......
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA, a anunțat internalizarea afacerii sale de asigurări de viață și va aplica pentru statutul de conglomerat ...
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare sau expropiere
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare ...
Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de procesare pasageri, cu facilitățile ...
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumina artificială pe timpul nopții poate declanșa comportamente asemănătoare depresiei prin activarea ...