Ungureanu o schimbă pe şefa de la Compania de Autostrăzi

Economica.net
13 03. 2012
daniela_draghia_adevarul_10954800

Motivele sunt gestionarea dezastruoasă a deszăpezirii, modul cum au fost modernizate şi întreţinute şoselele din România şi atribuirea unor licitaţii.

Premierul ar urma să-i ceară, în şedinţa de Guvern, ministrului Transporturilor, Alexandru Nazare, să o înlocuiască pe şefa de la Drumuri şi din cauza unor licitaţii atribuite într-un mod nu foarte clar.

Premierul este nemulţumit că deszăpezirea s-a făcut foarte prost, zeci de drumuri fiind blocate zile întregi, în condiţiile în care s-au plătit sute de mii de euro firmelor specializate.

Mai mult decât atât, potrivit România TV, Daniela Drăghia a fost cercetată de DNA pentru modul în care au fost atribuite o serie de licitaţii pentru întreţinerea şi modernizarea drumurilor.

Daniela Drăghia fusese numită în funcţie în martie 2011. În luna septembrie, Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat în urma dezvăluirilor din presă, referitoare la legăturile pe care Daniela Drăghia le are cu două firme de drumuri care aparţin partenerului ei de viaţă.