Ungureanu: Recuperarea salarială avansată de Băsescu nu e o promisiune

Declaraţiile susţinute de preşedintele Traian Băsescu privind recuperarea salarială pentru bugetari nu a reprezentat o promisiune, ci un mesaj transmis Parlamentului bazat pe programul de guvernare, dar o astfel de măsură trebuie analizată cu răbdare, a declarat premierul Ungureanu.
Economica.net - mar, 03 apr. 2012, 20:22
Ungureanu: Recuperarea salarială avansată de Băsescu nu e o promisiune

„Nu am făcut o promisiune şi nici preşedintele, s-a adresat de la tribuna Parlamentului către membrii corpului legislativ şi executiv, punând degetul pe programul de guvernare. Nu mergem mai departe de cât ne ţin forţele. Nimeni nu a ieşit să spună că va da de mâine, nimeni nu se joacă cu promisiuni. Eu nu sunt condiţionat de alegerile din iunie”, a spus Ungureanu, la Realitatea TV.

El a arătat în acelaşi timp că sunt căutate soluţii pentru bugetari, care ar fi categoria cea mai afectată de criza economică.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.

Primul care a vorbit despre majorarea salariilor bugetarilor a fost preşedintele Traian Băsescu, care a spus în Parlament că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

Surse oficiale au declarat pe 9 martie că premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenţionează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Mugur Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului şi că pe el îl interesează creşterea consumului.

Potrivit suselor, una dintre variantele aflate în analiză este ca pierderea salarială în sectorul bugetar să fie recuperată în etape, dintre care una aplicată începând cu luna iunie, iar restul banilor să fie acordaţi ulterior.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care acoperă peste 9.400 de angajați
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea Anuala a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, unde a discutat despre problemele din sistem şi măsurile aplicate până......
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente și a ONG-urilor
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente ...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa ...
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Responsabili britanici din domeniul securităţii investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor ...
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi torenţiale şi răcire accentuată ...