Ungurii de la Mol vor să ia locul Lukoil în România. Îi despart 100 de benzinării

Grupul petrolier ungar Mol va continua strategia de extindere pe zona de distribuţie a carburanţilor. Este vizată şi piaţa românească.
Economica.net - joi, 04 dec. 2014, 22:01
Ungurii de la Mol vor să ia locul Lukoil în România. Îi despart 100 de benzinării

Grupul Mol intenţionează să continue politica de achiziţii pe zona de retail şi în anul 2015, vizând extinderea reţelei de staţii de distribuţie, până la 2.200 de unităţi, de la cele circa 1.700 în prezent, a declarat Feren Horváth, directorul pe partea de downstream al companiei ungare, într-un interviu pentru presa locală.

„Extinderea este importantă pentru noi, inclusiv pentru a creşte competitivitatea rafinăriilor noastre. Scopul este să ajungem printre primii trei jucători pe fiecare piaţă pe care suntem prezenţi. Ne uităm atent la pieţele din România, Serbia, Bosnia şi Slovacia” a spus directorul de downstream al Mol. El a mai spus şi că se observă o tendinţă a companiilor petroliere internaţionale de a părăsi pieţele din din zona, locul lor umând să fie luat fie de companiile locale, fie de cele ruseşti.

În luna mai a acestui an, grupul ungar Mol a cumpărat de la compania petrolieră italiană Eni reţeaua de 208 benzinării din România, Cehia şi Slovacia. În România, Eni opera o reţea de 42 de benzinării sub brandul Agip.

„În România, achiziția reprezintă un punct de referință pentru îndeplinirea strategiei Grupului Mol de a-și crește cota de piață. Prin integrarea celor 42 noi benzinării, Mol România va ajunge la o rețea de 189 unități, plasate pe artere de trafic intens sau în poziții de mare vizibilitate, sub marca Mol” au anunţat cei de la Mol, în momentul achiziţiei.
De la acel moment, reţeaua Mol a mai crescut cu încă şapte staţii, până la 196 benzinării (cele Agip incluse) potrivit ultimelor date communicate de reprezentanţii companiei.

După achiziţia reţelei deţinute de Eni, Mol România este al patrulea jucător pe piaţa locală a carburanţilor, după OMV Petrom, Rompetrol şi Lukoil. În situaţia în care vizează poziţia a treia pe piaţă, îi despart circa 100 de staţii de ruşi: Lukoil România are o reţea de aproximativ 300 de staţii de distribuţie.

În cazul în care Mol va dori o achiziţie de amploare, singurul mare concurent care îşi optimizează reţeaua este OMV Petrom. Compania a scos la vânzare recent 100 de staţii, în pachete care conţin atât benzinării profitabile cât şi staţii cu volume mai nmici de vânzări dar, până acum, nu a vândut nimic, deşi au fost mai multe companii interesate, inclusiv dintre cele prezente pe piaţa românească.

Oricum, ruşii de la Lukoil au făcut un pas în spate în zonă. Au păstrat operaţiunile din zona de retail din România şi Bulgaria, unde deţin şi rafinării, dar au vândut în acest an reţelele de benzinării din Cehia (chiar către o subsidiară a Mol), Ungaria şi Croaţia.

Te-ar mai putea interesa și
Joe Biden a stabilit un nou obiectiv pentru SUA în reducerea gazelor cu efect de seră. E de așteptat că Donald Trump îl va schimba sau ignora
Joe Biden a stabilit un nou obiectiv pentru SUA în reducerea gazelor cu efect de seră. E de așteptat că Donald Trump ...
Preşedintele american Joe Biden a prezentat joi foaia sa de parcurs cu privire la schimbările climatice pentru Statele Unite, stabilind un nou obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de......
Nicușor Dan: România are nevoie de o guvernare stabilă
Nicușor Dan: România are nevoie de o guvernare stabilă
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a apreciat joi că România are nevoie de o guvernare stabilă, susţinută de o majoritate ...
Georgia Meloni vrea să expulzeze migranții ilegali în centre din Albania
Georgia Meloni vrea să expulzeze migranții ilegali în centre din Albania
Italia a organizat din nou, joi, la Bruxelles, în marja Consiliul European de iarnă, o reuniune la care au participat mai ...
Anunț de ultimă oră de la Metrorex: Plata cu cardul la metrou a trecut de la BCR la CEC Bank
Anunț de ultimă oră de la Metrorex: Plata cu cardul la metrou a trecut de la BCR la CEC Bank
Metrorex a semnat joi un contract pe patru ani pentru a se asigura în continuare serviciul de plată cu cardul la metrou, ...