Ungurii ne iau iar fața. Ministru: Construim 317 kilometri de autostradă în 2022

07 05. 2022
Ungaria-1

Ministrul responsabil pentru concesiune a anunţat că un consorţiu condus de fondul de capital privat Themis a câştigat dreptul de concesiune pentru construirea şi întreţinerea autostrăzilor pentru următorii 35 de ani. Procedura respectă din toate punctele de vedere standardele UE, cu o licitaţie unică pentru construcţia tronsoanelor noi şi pentru întreţinere, precizează MTI.

Construcţiile noi trebuie realizate pe o lungime de 317 km până în 2032, iar extinderea benzilor va totaliza 265 km în primii zece ani. Ministrul a menţionat tronsoanele autostrăzii M1 de la Bicske, Komárom, Tatabánya, tronsoanele M7 de la Székesfehérvár şi Balatonvilágos, segmentele M3 de la Gödöllő, Bak, Gyöngyös, Hatvan şi Kerekharaszt, prelungirea M3 până la frontiera de est şi unele porţiuni ale autostrăzii M83. Potrivit contractului, exploatarea şi întreţinerea se va efectua pe o lungime de 1 044 km pe toată perioada de 35 de ani a concesiunii, iar toate lucrările de pe tronsoane sunt considerate investiţii de interes naţional, a spus el.

În ceea ce priveşte modelul financiar al proiectului, ministrul a precizat că statul plăteşte cheltuielile, costul întreg al construcţiei şi întreţinerii urmând să fie achitat pe o perioadă de 35 de ani. Concesionarul trebuie să contracteze pe propria cheltuială creditul necesar pentru realizarea proiectului.

Ministrul a spus că veniturile de care dispune statul vor acoperi costul concesiunii, statul ungar nu va transfera drepturile aferente perceperii taxei de drum.

Autostrăzile existente, precum şi cele nou construite, vor rămâne pe toată perioada în proprietatea statului, a menţionat Antal Rogán.