UniCredit anunță concedieri în Italia, după ce a ajuns la un acord cu sindicatele

17 10. 2024
unicredit

Conform acordului, 600 de angajaţi vor fi recalificaţi şi apoi majoritatea vor fi mutaţi în reţeaua de sucursale a UniCredit, a precizat Fabi într-un comunicat.

Al doilea grup bancar italian a început discuţiile cu sindicatele în 6 septembrie.

În 2022, UniCredit a semnat în Italia un acord cu sindicatele şi a pus deoparte 239 de milioane de euro pentru a finanţa plecările voluntare, urmând să fie angajate persoane mai tinere. Reducerile de costuri şi înlocuirea angajaţilor sunt o componentă cheie a strategiei directorului general Andrea Orcel.

În Italia, băncile fac concedieri printr-o schemă de pensionare voluntară finanţată de creditorii individuali, ceea ce permite angajaţilor să se pensioneze anticipat şi să primească până la 80-90% din salariul lor până când pot beneficia de pensia de stat.

În cazul UniCredit, schema de pensionare voluntară anticipată este deschisă angajaţilor care ajung la vârsta de pensionare înainte de 2030.

La 30 septembrie 2023, UniCredit avea 33.212 de angajaţi în Italia.