UniCredit ar putea lua săptămâna aceasta o decizie cu privire la vânzarea diviziei de credite neperformante

Grupul bancar italian UniCredit ar putea lua săptămâna aceasta o decizie cu privire la firma cu care va intra în negocieri exclusive pentru vânzarea diviziei sale de credite neperformante (UCCMB), au declarat luni pentru Reuters două surse din interiorul băncii.
Economica.net - mar, 07 oct. 2014, 07:33
UniCredit ar putea lua săptămâna aceasta o decizie cu privire la vânzarea diviziei de credite neperformante

Potrivit surselor, în ‘pole position’ pentru preluarea UniCredit Credit Management Bank (UCCMB) s-ar afla un consorţiu format din compania americană de gestionare de active Fortress şi grupul imobiliar american Prelios care concurează însă cu un grup de investitorii condus de fondul american de private equity Lone Star.

UniCredit Credit Management Bank (UCCMB) gestionează credite neperformante în valoare de peste 40 de miliarde de euro care aparţin atât UniCredit cât şi unor terţe părţi. Vânzarea acestei divizii ar putea aduce cele mai mari bănci italiene o sumă de aproximativ 700 milioane de euro şi face parte din planul UniCredit vizând întărirea bilanţului înaintea testelor de stres derulate de Banca Central Europeană în rândul celor mai mari bănci din zona euro.

Grupul bancar italian UniCredit este prezent pe piaţa din România prin banca UniCredit Ţiriac Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 51.000 de  gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Peste 51.000 de gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova, au anunţat luni regimul de la Tiraspol,......
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, a fost anulată
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, ...
Comisia Europeană a anulat o întâlnire a delegaţiilor slovacă şi ucraineană cu reprezentanţi ai Comisiei ce urma ...
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Brazilia a anunţat luni că Indonezia se alătură oficial BRICS ca membru deplin, extinzând astfel grupul economiilor ...
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 34
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel ...
Australianul Daniel Sanders (Red Bull KTM) continuă să domine Raliul Dakar 2025 la clasa moto, cu o nouă victorie obţinută ...