UniCredit ar putea obţine patru miliarde de euro din vânzarea diviziei de gestionare a activelor, Pioneer

Cea mai mare societate europeană de gestionare a activelor, Amundi, oferă peste patru miliarde de euro (4,2 miliarde de dolari) pentru achiziţionarea Pioneer Investments, divizie a UniCredit, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - lun, 12 dec. 2016, 08:01
UniCredit ar putea obţine patru miliarde de euro din vânzarea diviziei de gestionare a activelor, Pioneer

Tranzacţia, care implică plata unor dividende de aproximativ 500 de milioane de euro către UniCredit, vine într-un moment important pentru banca italiană, care ar urma să anunţe joi o emisiune de acţiuni de până la 13 miliarde de euro, cel mai semnificativ test pentru sistemul bancar din Italia.

Reprezentanţii Amundi şi UniCredit nu au comentat informaţia.

Sub conducerea noului său director general, francezul Jean-Pierre Mustier, UniCredit a demarat în luna iulie a acestui an un vast program de restructurare strategică destinat îmbunătăţirii bazei sale de capital. UniCredit, cel mai mare grup bancar italian în funcţie de valoarea activelor, a obţinut peste 2,5 miliarde de euro în urma vânzării unei participaţii de 33% în banca poloneză Pekao, după ce, în octombrie, a vândut 20% din brokerul online FinecoBank, pentru aproximativ 550 milioane de euro.

Controlată de banca franceză Credit Agricole, Amundi este cea mai mare societate europeană de gestionare a activelor, în timp ce Pioneer Investments este numărul şase pe piaţa din Europa cu active sub gestiune în valoare de aproximativ 225 miliarde de euro. La fel ca şi alte divizii, UniCredit a scos la vânzare Pioneer Investments pentru a-şi consolida bilanţul înaintea majorării de capital, a cărei valoare va depinde de sumele strânse ca urmare a vânzării diferitelor divizii.

Conform ultimului plan strategic, prezentat la finele anului trecut de UniCredit, banca şi-a propus ca în 2018 să ajungă la un profit net de 5,3 miliarde de euro şi un raport de capital de rang 1 (Core Equity Tier 1 – CET 1) de 12,6%, în condiţiile în care, la finele lunii septembrie 2015, acest raport era de 10,53%. Nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, după ce banca va vinde o mare parte din portofoliul său de credite neperformante.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...