UniCredit Bank a încheiat cu succes emisiunea de obligaţiuni

Economica.net
31 07. 2017
unicredit_620x325_30820300

Potrivit comunicatului, prin oferta primară de vânzare de obligaţiuni banca a vizat o suma totală de 500 milioane lei, suma finală subscrisă şi alocată fiind de 610 milioane lei.

Oferta s-a închis vineri, 21 iulie 2017, pe baza subscrierilor realizate de peste 30 de investitori instituţionali locali şi internaţionali, incluzând instituţii financiare internaţionale precum BERD, fonduri aflate în administrarea principalelor Societăţi de Administrare a Investiţiilor (SAI), fonduri de pensii şi societăţi de asigurare.

Această emisiune, a doua după cea din 2013, marchează unele premiere în piaţa locală a obligaţiunilor corporatiste emise de bănci, fiind structurată pe trei tranşe de scadenţă, şi având cupon cu dobândă variabilă.

‘Suntem încântaţi de finalizarea cu succes a acestei emisiuni de obligaţiuni şi pentru interesul semnificativ manifestat de investitorii noştri. Ne propunem să continuăm diversificarea structurii noastre de finanţare, iar în România suntem prima bancă ce lansează noi structuri de investiţii care răspund nevoilor investitorilor calificaţi locali şi sunt aliniate la caracteristicile şi capacitatea economiei româneşti’, a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank.

Obligaţiunile emise de UniCredit Bank vor putea fi tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), sunt nominative, emise în formă dematerializată, evidenţiate prin înscriere în cont. Intermediarul emisiunii a fost IEBA Trust SA, iar casa de avocatură Clifford Chance Badea a asigurat consultanţa juridică.

UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, care este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.