UniCredit confirmă că va face restructurări în Italia, Germania şi Austria

Grupul bancar italian UniCredit analizează posibile restructurări de personal în Italia, Germania şi Austria, a declarat, joi, presei, directorul de resurse umane de la UniCredit, Paolo Cornetta, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 17 sept. 2015, 13:19
UniCredit confirmă că va face restructurări în Italia, Germania şi Austria

La începutul acestei săptămâni, o sursă din interiorul băncii italiene a declarat, pentru Reuters, că UniCredit vrea să concedieze aproximativ 10.000 de angajaţi – 7% din forţa sa de muncă – pentru a-şi reduce costurile şi a-şi majora profitul.

‘Avem un plan încă de anul trecut. Este posibil ca, pe lângă cifrele incluse în acest plan, să existe elemente suplimentare care vor viza Italia, Austria şi Germania’, a declarat, joi, Paolo Cornetta.

‘Lucrăm încă la cifre. Atunci când vom prezenta planul, până la finele anului, vom preciza care vor fi repercursiunile asupra costurilor şi personalului’, a mai spus Cornetta, adăugând că alte ţări din Europa Centrală şi de Est ar urma să fie scutite de eliminările suplimentare de posturi.

La începutul acestei luni, directorul general al grupului bancar UniCredit, Federico Ghizzoni, a spus şi el că nu s-a stabilit încă numărul de locuri de muncă ce vor fi desfiinţate.

UniCredit, grup care operează în 17 ţări cu 8.400 de oficii bancare şi 146.000 de angajaţi, a anunţat deja că va elimina 2.700 de locuri de muncă până în 2018, conform unui plan strategic pe cinci ani anunţat anterior şi care urmează să fie implementat. În prezent, însă, UniCredit lucrează la revizuirea planului strategic, prezentat în urmă cu 18 luni, în ideea de a reduce costurile şi a creşte veniturile. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Congresul american a certificat victoria lui Donald Trump în alegerile din noiembrie
Congresul american a certificat victoria lui Donald Trump în alegerile din noiembrie
Congresul Statelor Unite a certificat în mod oficial luni victoria candidatului republican Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie în faţa vicepreşedintelui democrat Kamala......
Peste 51.000 de  gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Peste 51.000 de gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă ...
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, a fost anulată
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, ...
Comisia Europeană a anulat o întâlnire a delegaţiilor slovacă şi ucraineană cu reprezentanţi ai Comisiei ce urma ...
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Brazilia a anunţat luni că Indonezia se alătură oficial BRICS ca membru deplin, extinzând astfel grupul economiilor ...