UniCredit estimează o încetinire a economiilor din România, Ungaria şi Cehia, în următorii doi ani

UniCredit se aşteaptă la o intensificare a creşterii economice în Bulgaria şi Polonia în următorii doi ani şi la o încetinire în Ungaria, Cehia şi România, pe fondul dificultăţilor temporare la absorbţia fondurilor europene şi a proiectatei scăderi a contribuţiei exporturilor la avansul economiei, transmite site-ul portfolio.hu.
Economica.net - mie, 30 dec. 2015, 13:28
UniCredit estimează o încetinire a economiilor din România, Ungaria şi Cehia, în următorii doi ani

Mediul economic în regiune ar urma să rămână favorabil datorită creşterii stabile a zonei euro, a preţului redus al ţiţeiului şi al programului de relaxare cantitativă (QE) lansat de Banca Centrală Europeană, conform estimărilor UniCredit pentru Europa Centrală şi de Est.

Inflaţia va rămâne probabil scăzută în urma preţului redus al ţiţeiului şi a preţurilor de consum reduse din zona euro, în timp ce în Ungaria, România şi Polonia ar putea fi adoptate noi măsuri de relaxare fiscală, se arată în raportul UniCredit, care atrage atenţia şi asupra riscurilor. Acestea sunt legate de încetinirea economiei chineze şi tensiunile dintre Rusia şi Ucraina, în timp ce majorarea ratei dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed) ar putea afecta Turcia, Croaţia şi Serbia. Creşterea rolului politicilor interne în economie ar putea avea implicaţii negative pentru unele state din Europa Centrală şi de Est, avertizează UniCredit.

UniCredit este prezentă în 17 ţări cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Un proiect vizând modernizarea a 12,9 km de conducte de termoficare va ajunge miercuri la votul CGMB
Un proiect vizând modernizarea a 12,9 km de conducte de termoficare va ajunge miercuri la votul CGMB
Consilierii generali ai Capitalei urmează să aprobe miercuri studiul de fezabilitate pentru modernizarea a 12,9 kilometri magistrale de termoficare, relatează Agerpres. ...
VIDEO Autostrada Buzău – Focșani: Cel mai lung pod al A7 a intrat în teste. UMB va solicita recepția săptămâna viitoare
VIDEO Autostrada Buzău – Focșani: Cel mai lung pod al A7 a intrat în teste. UMB va solicita recepția săptămâna ...
Au început testele de siguranță la podul peste râul Buzău, parte din Autostrada Moldovei (A7), informează vineri secretarul ...
Antibiotice Iași i-a acordat directorului general Ioan Nani un mandat nou de patru ani
Antibiotice Iași i-a acordat directorului general Ioan Nani un mandat nou de patru ani
Compania Antibiotice Iași S.A. a anunțat astăzi investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a fost ...
Administrația Trump limitează dreptul membrilor Congresului de a vizita locurile în care sunt reținuți migranții ilegali
Administrația Trump limitează dreptul membrilor Congresului de a vizita locurile în care sunt reținuți migranții ilegali
Executivul american a publicat noi reguli ce limitează capacitatea congresmenilor de a vizita locurile în care sunt reţinuţi ...