UniCredit, investigată pentru că a încălcat embargoul impus Iranului

Economica.net
26 08. 2012
unicredit_42863400

Documentele nu fac referire la o anumită ţară, dar o persoană apropiată situaţiei a declarat că investigaţia se referă la Iran, ţinta unor sancţiuni din partea SUA şi a Uniunii Europene, din cauza programului iranian în domeniul nuclear.

UniCredit este investigată de procuratura districtuală din New York şi de Biroul de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei, potrivit documentelor.

În investigaţie este implicat şi Departamentul de Justiţie, se arată într-un comunicat al UniCredit, care precizează că ancheta se referă la HypoVereinsbank (HVB), o bancă germană cumpărată de UniCredit în 2005 şi care operează acum ca UniCredit Bank.

În urmă cu mai puţin de o săptămână, autorităţile americane au anunţat că investighează Royal Bank of Scotland pentru posibile încălcări ale embargului impus Iranului, iar la începutul acestei luni Standard Chartered a acceptat plata unei penalităţi de 340 milioane de dolari, Departamentului pentru Servicii Financiare din New York, în urma unor acuzaţii similare.