UniCredit îşi reduce expunerea la Rusia

UniCredit SpA va accelera reducerea expunerii la Rusia, a anunţat directorul general al grupului bancar italian, Andrea Orcel, în condiţiile în care profitul la subsidiara rusă s-a dublat în primul trimestru al acestui an, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 08 mai 2024, 09:16
UniCredit îşi reduce expunerea la Rusia

UniCredit Russia a raportat un profit net profit de 213 milioane de euro în primele trei luni din acest an, în creştere de la 99 milioane de euro în urmă cu un an.

După grupul austriac Raiffeisen Bank International (RB), UniCredit este banca europeană cu cea mai mare expunere la Rusia, unde are o bancă comercială. De asemenea, are expunere transfrontalieră din cauza împrumuturilor pe care clienţii săi de afaceri din afara Rusiei le-au extins către clienţii ruşi.

„Expunerea transfrontalieră care va rămâne va fi gestionată sau vor fi efectuate rambursări până la finalul lui 2025. Deja UniCredit şi-a redus expunerea cu 91% în ultimii doi ani”, a declarat Andrea Orcel.

Pe fondul majorării dobânzilor şi al sancţiunilor internaţionale care afectează activitatea băncilor ruseşti, creditorii occidentali de pe piaţa rusă înregistrează o creştere a profiturilor de la invadarea Ucrainei.

Banca Centrală Europeană a comunicat creditorilor din zona euro care operează în Rusia să-şi reducă semnificativ afacerile din această ţară, altfel riscă amenzi, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Sursele susţin că, după mai multe luni de discuţii, BCE urmează să trimită băncii italiene un ordin obligatoriu, ceea ce ar însemna o intensificare semnificativă a presiunilor, pentru a-şi reduce afacerile cu Rusia. Acesta ar fi penultimul pas înainte ca BCE să impună penalităţi, cum ar fi amenzi.

Un avertisment formal venit de la BCE pentru UniCredit ar oferi băncii italiene o ultimă oportunitate pentru a evita o astfel de procedură de respectare a legii din partea unui organism de supervizare, care ar putea conduce la sancţiuni, a precizat o altă sursă din apropierea acestui dosar.

„În privinţa expunerii locale, a scăzut cu 67% în ultimii doi ani şi ne aşteptăm la un declin accelerat”, a explicat Orcel.

La doi ani de la debutul invaziei ruseşti din Ucraina, organismele europene de reglementare îşi intensifică presiunile asupra băncilor occidentale, în condiţiile în care conflictul nu dă semne de calmare. Cu toate acestea, două dintre cele mai mari bănci europene, RBI şi UniCredit, continuă să facă afaceri în Rusia, ceea ce a alertat autorităţile din SUA.

Potrivit rezultatelor comunicate marţi de UniCredit, în primul trimestru al acestui an, grupul bancar a realizat un profit net de 2,6 miliarde euro, în creştere cu 24% faţă de perioada similară a anului trecut, precum şi venituri nete de 6,3 miliarde de euro, în creştere cu 7%, an la an, cu un venit net din dobânzi de 3,6 miliarde euro şi comisioane de 2,1 miliarde euro, datorită unei creşteri robuste a activităţii comerciale, susţinută de concentrarea pe clienţi şi alimentată permanent de produse noi.

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile online
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile ...
Discounterul german Penny, numărul doi pe acest segment al retailului alimentar după Lidl, plănuiește și pentru anul viitor 35-40 de noi magazine și inaugurarea unui noi depozit în......
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
2024 a marcat mai multe premiere și recorduri în infrastructura de transport din România. Un pasionat de infrastructură, ...
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat ...
Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara ...
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 3.985 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024, de aproape şapte ori mai mult decât în 2023 ...