UniCredit Leasing a înregistrat un volum de finanţări de 162 milioane de euro, în S1

Economica.net
24 08. 2015
car_leasing_-_original_43296100

Pe segmentul Auto (autoturisme şi autovehicule comerciale şi utilitare), compania a avut o creştere de 25% faţă de perioada similară a anului 2014.

Atenţia sporită acordată activităţii de finanţare de vehicule de peste 3,5 tone a fost continuată şi în 2015, aceasta linie de activitate înregistrând o creştere de 31% faţă de S1 2014.

Buna performanta a vânzărilor noi a contribuit la creşterea volumului de finanţări existente în portofoliu la finalul primului semestru din 2015, cu 10 % faţă de S1 2014, ajungând la suma totala de 644 milioane de euro.

Pentru susţinerea evoluţiei pozitive a activelor, la sfârşitul semestrului 1 din 2015 UniCredit Leasing şi-a mărit fondurile proprii, prin creşterea capitalului social la suma de 20 milioane de euro.

‘Prima jumătate din 2015 a readus volumul total de finanţări noi încheiate la un nivel comparabil cu cel din perioada similară a anului 2008, înainte de momentul de debut al crizei financiare internaţionale – în principal pe fondul rezultatelor foarte bune din segmentul auto, din agricultură, echipamente medicale şi IT. Pentru UniCredit Leasing, aceste evoluţii înseamnă, o dată în plus, consolidarea poziţiei de lider detaşat al pietei de leasing din România’, arată Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing.