UniCredit SpA vinde active pentru a-şi majora capitalul – Bloomberg
UniCredit ar putea vinde 15% din Fineco şi participaţii în banca turcă Yapi ve Kredi Bankasi AS şi cea poloneză Bank Pekao SA, dar încă nu s-a luat nicio decizie, iar o posibilă schimbare a conducerii UniCredit ar putea afecta tranzacţiile, au explicat sursele.
Alte surse au anunţat miercuri că UniCredit va demara procedurile pentru găsirea unui succesor al actualului director general Federico Ghizzoni, după o serie de presiuni în acest sens venite din partea unor investitori nemulţumiţi de evoluţia preţului acţiunilor, poziţia de capital şi profitabilitatea redusă a celei mai mari bănci italiene.
În 2014, UniCredit a obţinut 673 milioane de euro din vânzarea unei participaţii de 30% în Fineco. Pe baza actualului preţ de pe piaţă, o participaţie de 15% este evaluată la aproximativ 600 milioane de euro.
Acţiunile UniCredit au scăzut cu 44% anul acesta, în timp ce titlurile Fineco au înregistrat un declin de 12 %.
Profitul UniCredit a înregistrat un declin de 21% în primul trimestru din 2016, deoarece veniturile mai scăzute şi costurile legate de reorganizare au compensat reducerea creditelor neperformante.
Profitul net a coborât la 406 milioane de euro (462 milioane de dolari) în primele trei luni din acest an, de la 512 în perioada similară din 2015, timp ce analiştii se aşteptau la 379 milioane de euro. Banca a înregistrat costuri de 230 milioane de euro în urma restructurărilor din Italia şi Austria.
Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 a scăzut la 10,5% la 31 martie 2017, de la 10,73% la sfârşitul lui decembrie 2015. UniCredit a precizat că vrea să-şi menţină indicele de adecvare a capitalului la aproximativ 10% anul acesta.
UniCredit, care operează în 17 ţări, cu 8.400 de oficii bancare şi 146.000 de angajaţi, este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.