UniCredit Ţiriac Bank şi CEC Bank au depus oferte pentru un credit necesar Primăriei Suceava

Economica.net
22 05. 2013
orasul_suceava_630x472_63150600

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă, că au fost deschise ofertele pentru creditul de 4,6 milioane de lei, care va fi rambursat într-o perioadă de zece ani.

UniCredit Ţiriac Bank a depus o ofertă cu o dobândă de 4 la sută pe an, în timp ce CEC Bank are o ofertă cu dobândă de 5 la sută pe an, în ambele oferte fiind incluse şi comisioane auxiliare, iar în perioada următoare comisia de licitaţie va stabili oferta cea mai avantajoasă.

„Sper să finalizăm lucrările la Centrul Cultural Bucovina în acest an”, a spus primarul.

Pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a Centrului Cultural Bucovina este necesară o finanţare de 4,6 milioane de lei, la această investiţie fiind cheltuiţi până în prezent şapte milioane de lei, din care trei milioane de lei din fonduri alocate de Guvern şi patru milioane de lei din fonduri locale.

Centrul Cultural Bucovina se construieşte în zona centrală a municipiului Suceava, prin reamenajarea fostului cinematograf „Modern”.În Centrul Cultural Bucovina, care va avea trei etaje, vor funcţiona o sală de spectacole, teatrul şi Ansamblul „Ciprian Porumbescu”.

După finalizarea investiţiei, Primăria Suceava intenţionează să transfere Consiliului Judeţean (CJ) Suceava o parte din clădire, urmând ca, în schimb, să primească trei etaje din clădirea în care funcţionează Primăria, dar care se află în patrimoniul CJ.