UniCredit Ţiriac Bank şi RBS România au finalizat transferul business-ului de retail
„Pe 5 august începe perioada de tranziţie, în decursul căreia clienţii cu produse de creditare vor continua să fie deserviţi de către RBS România în numele UniCredit Ţiriac Bank până la 15 septembrie, dată la care întregul proces de tranziţie va fi finalizat. Clienţii care deţineau la RBS România doar produse de cont curent, depozite şi servicii asociate au fost deja transferaţi cu succes la UniCredit Ţiriac Bank, în urma exprimării acordului în acest sens”, se arată într-un comunicat al celor două bănci.
UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing au semnat, în aprilie, un contract de achiziţie a portofoliului de retail al RBS România, care cuprinde active de 315 milioane euro şi pasive de 230 milioane euro, tranzacţia incluzând şi portofoliul de tip private banking.
UniCredit Ţiriac Bank face parte din grupul italian UniCredit, prezent pe piaţa din România şi prin intermediul UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing şi UniCredit Business Integrated Solutions.
RBS Bank România este parte a grupului Royal Bank of Scotland, lansându-şi activitatea în 1995.