UniCredit Ţiriac: Decizia BNR a fost susţinută de îmbunătăţirea condiţiilor din economie

Economica.net
05 08. 2013
_0003_4_2_69801700

„Decizia BNR a fost susţinută de îmbunătăţirea condiţiilor din economie de la şedinţa din luna iulie până în prezent. Balanţa contului curent a consemnat un surplus de 314 milioane euro, în timp ce apetitul pentru risc în pieţele internaţionale a crescut. De asemenea, perspectivele inflaţiei sunt ajutate de anul agricol bun precum şi de introducerea legislaţiei pentru reducerea TVA la produsele de panificaţie. Considerăm ca impactul direct al deciziei BNR va fi însă limitat”, a spus Mihai Pătrulescu.

Senior economistul UniCredit Ţiriac Bank susţine că, până în prezent, observăm un ecart între ratele de dobândă din piaţa interbancară (ROBOR) şi rata de politică monetară, iar cel mai probabil decizia de astăzi va ajuta realinierea acestor rate şi va îmbunătăţi transmisia politicii monetare.

„Pe termen scurt, este posibil să observăm o uşoară volatilitate a cursului de schimb având în vedere faptul că decizia a fost neaşteptată (piaţa anticipa o scădere de 0,25 puncte procentuale a dobânzii de referinţă)”, a mai spus Mihai Pătrulescu.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, în şedinţa de luni, reducerea dobânzii cheie la 4,5% pe an de la 5% pe an, începând cu data de 6 august 2013.

De asemenea, CA a mai decis gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Aceasta este a doua decizie consecutivă de reducere a dobânzii cheie adoptată de CA al Băncii Naţionale a României, după cea din luna iulie, când rata dobânzii de politică monetară a scăzut la nivelul de 5 la sută pe an de la 5,25 la sută.