UniCredit Ţiriac: Vom recupera 80% din creditul de 22 mil. euro acordat Alia Apartments

UniCredit Ţiriac Bank estimează că va recupera aproape 80% din creditul de 22 milioane de euro acordat dezvoltatorilor spanioli ai complexului Alia Apartments din zona Arcul de Triumf, prin vânzarea şi închirierea locuinţelor nevândute în ansamblul intrat în insolvenţă anul trecut.
Economica.net - lun, 27 mai 2013, 12:18
UniCredit Ţiriac: Vom recupera 80% din creditul de 22 mil. euro acordat Alia Apartments

„Am avut acţionari străini care au conştientizat că nu sunt şanse să-şi recupereze investiţia. Am reuşit într-un an să vindem şi să închiriem 80 de apartamente. Mergând pe această strategie de vânzări, închirieri şi promoţii, estimăm că suma recuperată va fi de 17,2 milioane de euro. Expunerea noastră este de 22 milioane de euro”, a declarat Mircea Cotiga, director recuperare şi prevenirea fraudelor bancare UniCredit Ţiriac Bank.

Ansamblul finalizat în 2010, după o investiţie de 50 milioane de euro realizată de firma Alia Inmobiliaria, este încadrat în categoria de lux şi cuprinde 124 de apartamente, dintre care la data intrării în insolvenţă erau vândute 40.

„Mai sunt de vânzare 20 de apartamente. Preţul mediu de vânzare este de 2.000 de euro/mp, astfel că cel mai ieftin apartament costă 100.000 de euro, iar cel mai scump, pentru care am bătut deja palma, este un milion de euro, un duplex la ultimul etaj”, a adăugat Cotiga.

La finalizarea construcţiei, locuinţele în complex erau vândute cu 3.500-4.000 euro/mp.

Printre cumpărătorii din complex se numără guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, care a achiziţionat o locuinţă anul trecut, împrumutând 700.000 de lei de la banca finanţatoare.

Referindu-se la piaţa rezidenţială, Cotiga a precizat că nu trebuie să fie pus semnul egal între proiecte de locuinţe şi dezastru.

„Cerere de locuinţe există, iar proiectele de calitate, în locaţii bune, vând în continuare”, a mai spus Cotiga.

Te-ar mai putea interesa și
Livrările de telefoane inteligente ale Apple și Samsung afectate de concurența venită din China
Livrările de telefoane inteligente ale Apple și Samsung afectate de concurența venită din China
Livrările globale de telefoane mobile inteligente ale Apple și Samsung au scăzut în trimestrul patru din 2024, companiile confruntându-se cu concurența intensă din partea firmelor din China,......
Zece țări UE, inclusiv România, cer sancționarea tuturor importurilor de gaze rusești, inclusiv LNG
Zece țări UE, inclusiv România, cer sancționarea tuturor importurilor de gaze rusești, inclusiv LNG
Cele 10 ţări - România, Polonia, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Suedia, Estonia, Letonia, Lituania şi Irlanda ...
Republicanii au pregătit un proiect de lege care i-ar permite lui Trump să înceapă negocierile pentru preluarea Groenlandei
Republicanii au pregătit un proiect de lege care i-ar permite lui Trump să înceapă negocierile pentru preluarea Groenlandei
Republicanii au pregătit un proiect de lege care îi va permite președintelui să intre în negocieri pentru preluarea ...
Wolt a finalizat achiziția Tazz. Ce schimbări vor apărea în platformă
Wolt a finalizat achiziția Tazz. Ce schimbări vor apărea în platformă
Wolt, platforma de comerț local cu sediul în Helsinki, a finalizat achiziției Tazz, platforma de livrare din România ...