UniCredit va finaliza până în mai emisiunea de acţiuni de 13 miliarde de euro

Economica.net
12 01. 2017
unicredit_42863400_94386700_88140800

Acţionarii UniCredit, cel mai mare grup bancar italian în funcţie de valoarea activelor, se întâlnesc joi pentru a aproba cea mai mare emisiune de acţiuni din Italia, menită să majoreze capitalul, iar fondurile obţinute vor ajuta la scoaterea din bilanţ a unor credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde de euro.

Banca speră că astfel îşi va majora profiturile şi dividendele până în 2019. Măsurile de restructurare vor ajuta UniCredit să ajungă la un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de peste 12,5% până în 2019, în condiţiile în care, la finele lunii septembrie 2016, acest raport era de 10,8%. Nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, după ce banca va vinde o mare parte din portofoliul său de credite neperformante.

În total, până în 2019, banca va renunţa la 14.000 de angajaţi. Costurile totale nete vor scădea la 10,6 miliarde de euro, de la 12,2 miliarde de euro în 2015. La finele lunii septembrie, banca avea 123.000 de angajaţi.

Jean-Pierre Mustier a anunţat că a prezentat emisiunea de acţiuni unui grup de peste 20 de investitori şi există interese pentru aceasta din Europa şi din Statele Unite. Şeful UniCredit nu a exclus posibilitatea ca o bancă rivală să achiziţioneze o participaţie.

Mustier a încercat să diminueze temerile privind o posibilă preluare a celei mai mari companii de asigurări din Italia, Assicurazioni Generali, de către rivala franceză AXA.

Numirea unui francez, Philippe Donnet, la conducerea Generali, şi sosirea lui Mustier la UniCredit au sporit speculaţiile.

‘Pentru mine, în calitate de ‘cetăţean italian’, compania Generali este crucială pentru ţară. Generali trebuie să rămână italiană, Mediobanca trebuie să prezerve independenţa companiei de asigurări’, a afirmat Mustier.

UniCredit este principalul acţionar al Mediobanca, care în schimb este cel mai mare investitor al Generali.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.