Începând cu 1 ianuarie, Unilever o are la conducerea diviziei de înghețată ce acoperă România și Moldova pe Irina Urechean, pe care a promovat-o de pe poziția de Strategy Lead Home Care pentru Europa, Turcia, Orientul Mijlociu, Australia & Noua Zenlandă
În noul său rol, aceasta este responsabilă de conducerea, creșterea și dezvoltarea segmentului pe cele două piețe.“Este o mare responsabilitate și o adevărată onoare să mă întorc în categoria în care mi-am inceput cariera din Unilever acum 15 ani și să conduc Divizia de Înghețată din România și Moldova, într-o perioadă marcată de dinamism și schimbări. Îmi doresc să construiesc împreună cu echipa mea o organizație puternică și adaptată provocărilor viitoare, axată pe inovație și excelență, dar și pe bucuria pe care ne-o aduce înghețata în fiecare zi. Ne desfășurăm activitatea într-o categorie plină de oportunități și cu un mare potențial de creștere în România și fiecare pas pe care îl facem este ghidat atât de valorile noastre fundamentale, cât și de angajamentul nostru de a crea un impact pozitiv. Ne dorim să aducem bucurie consumatorilor și partenerilor noștri pentru că, nu-i așa, viața este mai dulce cu înghețată.”, a declarat Irina Urechean – General Manager, Divizia Înghețată Unilever România & Moldova.
Irina s-a alăturat echipei Unilever în 2010, iar de atunci și-a consolidat experiența în marketing, trade marketing și ulterior în strategie și business management, lucrând în diverse divizii ale companiei, de la Ice Cream, Foods, Beauty & Personal Care la Home Care.
Citește și
Ea a ocupat poziții precum Director al categoriei Home Care pentru Unilever South Central Europe (USCE) și în ultimul rol, la nivel regional, de Strategy Lead Home Care pentru Europa, Turcia, Orientul Mijlociu, Australia & Noua Zenlandă.
Unilever are în portofoliu branduri internaționale de înghețată precum Magnum, Carte d’Or, Twister, Ben & Jerry, dar și branduri locale ca Napoca și Betty Ice pe care le produce în fabrica sa de la Suceava.
Recent, compania a anunțat că, urmare a schimbării de strategie, va separa divizia globală de înghețată de restul business-ului, noua entitate urmînd să fie condusă de fostul prețedinte al Gruplui Vodafone.
În România și Moldova, Grupul Unilever operează pe piețele alimentare, de îngrijire personală și de îngrijire a casei prin intermediul Unilever South Central Europe și Unilever România.
Citește și