Unilever opreşte promovarea pe Facebook, Instagram şi Twitter în SUA. Acţiunile Facebook şi Twitter au scăzut cu peste 7%

Grupul Unilever, care reuneşte branduri ca Dove, Ben & Jerry’s şi Hellmann’s, a anunţat vineri că opreşte promovarea pe Facebook, Instagram şi Twitter în Statele Unite cel puţin până la 31 decembrie, din cauza atmosferei divizate din ţară. Informaţia a dus la scăderea acţiunilor Facebook şi Twitter cu peste 7%, relatează CNBC, citat de agenția de presă News.ro
Economica.net - sâm, 27 iun. 2020, 06:38
Unilever opreşte promovarea pe Facebook, Instagram şi Twitter în SUA. Acţiunile Facebook şi Twitter au scăzut cu peste 7%

Gigantul produselor de consum a cheltuit în acest an peste 11,8 milioane de doalari în Statele Unite pentru a se promova pe Facebook, potrivit firmei de analiză de marketing Pathmatics.

”Având în vedere regulile noastre de responsabilitate şi atmosfera polarizată din Statele Unite, am decis că începând de acum şi cel puţin până la sfârşitul acestui an nu ne vom mai promova brandurile pe platformele Facebook, Instagram şi Twitter în Statele Unite”, a afirmat vicepreedintele executiv pentru Global Media al grupului, Luis Di Como.

”Continuarea promovării pe aceste platforme în această perioadă nu va adăuga valoare pentru oameni şi societate. Vom monitoriza în continuare şi vom reanaliza poziţia actuală, dacă va fi necesar”, a spus Di Como.

Compania înregistrată în Londra a arătat că va continua investiţia planificată pentru media în Statele Unite prin transferul pe alte reţele.

Cele peste două duzini de branduri  ale Unilever includ îngheţata Breyers şi Ben & Jerry’s, maioneza Hellmann’s, ceaiurile Lipton şi Pure Leaf şi produse de consum precum Dove. 

”Suntem angajaţi în discuţii active cu toate platformele digitale pentru a face schimbări semnificative şi pentru a avea un impact referitor la încredere şi transparenţă. Am făcut progrese substanţiale şi recunoaştem eforturile partenerilor noştri, dar mai sunt multe de făcut, mai ales în privinţa diviziunii şi discursului care răspândeşte ură, în această perioadă electorală polarizată din SUA”, se arată în comunicat.

În săptămâna care a urmat solicitării făcute de un grup de organizaţii advertiserilor să-şi întrerupă cheltuielile publicitare pe Facebook în luna iulie, peste 90 de companii, între care Verizon, Patagonia, REI, Lending Club şi The North Face, şi-au anunţat intenţia de a se alătura iniţiativei, potrivit unei liste realizate de Sleeping Giants.

Grupul de organizaţii include Anti-Defamation League, NAACP, Sleeping Giants, Color of Change, Free Press şi Common Sense.

Organizaţiile solicită Facebook să facă mai mult pentru a restricţiona discursurile care răspândesc ură şi dezinformare, printr-o serie de acţiuni.

 Procter & Gamble, o altă companie care cheltuie sume importante pentru promovarea pe Facebook, a anunţat la începutul acestei săptămâni că analizează toate canalele media, reţelele, platformele şi programele pe care se promovează, ”pentru a ne asigura că conţinutul şi comentariile respectă toţi oamenii şi că nu facem publicitate pe sau lângă un conţinut de ură, discriminatoriu, denigrant sau derogator. „

Anul trecut, Facebook a obţinut  69,7 miliarde de dolari din venituri publicitare la nivel mondial, prin intermediul milioanelor de advertiseri. Compania a anunţat la începutul acestui an că are peste 8 milioane de advertiseri.

 ”Investim miliarde de dolari în fiecare an pentru a menţine comunitatea noastră în siguranţă şi lucrăm permanent cu experţi externi pentru a revizui şi actualiza politicile noastre. Ne-am deschis pentru un audit al drepturilor civile şi am interzis 250 de organizaţii ale supremaţiei albe pe Facebook şi Instagram”, a anunţat Facebook vineri.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...